Un bătrân din oraşul Gura Humorului a fost lovit cu o bâtă în cap de un cioban, după ce i-a reproşat acestuia din urmă că a intrat cu oile pe terenul său.
Potrivit poliţiei, duminică după-amiază, victima, Vasile M., în vârstă de 81 de ani, a fost anunţată că pe parcela sa de teren din zona oraşului în care domiciliază se află de mai multe zile o turmă de oi.
Octogenarul s-a dus la faţa locului, unde s-a luat la ceartă cu ciobanul care avea în grijă respectiva turmă de oi, spunându-i acestuia să meargă în altă parte.
Ciobanul a reacționat violent şi l-a lovit cu o bâtă pe bătrân, acesta din urmă ajungând la spital, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral.
Când au ajuns poliţiştii la locul agresiunii, ciobanul dispăruse din zonă, cu tot cu turma de oi.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de autori necunoscuţi a infracțiunii de lovire sau alte violenţe”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.