Trei indivizi de etnie romă sunt căutați de polițiști, fiind acuzați că au furat 4.000 de lei din casa unui bătrân din comuna Frumosu.
Păgubitul, în vârstă de 82 de ani, a reclamat duminică la poliţie că, spre dimineaţă, la domiciliul său au venit trei necunoscuți care l-au întrebat dacă nu are de vânzare bilete de călătorie pentru pensionari. Bătrânul a găsit un astfel de bilet, iar necunoscuţii i-au dat o bancnotă de 200 de lei. Când octogenarul s-a dus să le dea restul de bani la bancnota primită, suspecţii au văzut unde îşi ţine bătrânul banii.
La plecare, i-au cerut proprietarului să le dea un sac de lemne de foc, oferindu-i la schimb una dintre lenjeriile de pat pe care le aveau la vânzare.
În timp ce octogenarul s-a dus într-o anexă cu unul dintre necunoscuți, ceilalţi doi s-au reîntors în locuință, de unde au sustras cei 4.000 de lei.
Păgubitul a reținut doar că cei trei indivizi au plecat de la faţa locului cu o maşină de culoare albă.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.