Anul trecut, Primăria şi Consiliul Local Fălticeni au demarat lucrările de modernizare şi reabilitare a sălilor de sport de la cele trei colegii şi de la o şcoală gimnazială din municipiu. Prima a fost dată în folosinţă, la sfârşitul lunii februarie, la Şcoala “Ion Irimescu”, în luna martie a fost finalizată reabilitarea suprafeţei de joc de la Colegiul “Vasile Lovinescu”, iar ieri a fost inaugurată sala de sport a Colegiului Naţional “Nicu Gane”.
Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Cătălin Coman, prof. Gheorghe Lazăr, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, şi prof. dr. Mihaela Bărbăcuţ, directoarea Colegiului “Nicu Gane”, la festivitate fiind prezenţi senatorul Ovidiu Donţu, deputatul Ioan Stan, prof. Alexandru Rădulescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, directorii unităţilor de învăţământ din Fălticeni, elevi şi profesori ai colegiului etc.
Sală dotată pentru performanţă
Sala de sport este folosită de elevii de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” şi de sportivii de la Clubul Sportiv Şcolar „Nicu Gane”, având toate dotările necesare pentru obţinerea de performanţe în atletism, volei, tenis, baschet şi handbal. Pentru primarul Cătălin Coman, sala de sport modernizată în acest an are o importanţă deosebită, fiind construită în anul 1980, la sugestia şi ca o recompensă pentru rezultatele obţinute de sportivii pregătiţi de profesorii Gheorghe şi Argentina Coman, părinţii lui Cătălin Coman. Aici primarul Fălticeniului a făcut orele de sport când era elev al liceului, apoi a fost profesor de educaţie fizică şi sport şi coordonator al Clubului Sportiv „Nicu Gane”.
„Voi, elevii, sportivii, profesorii şi antrenorii care vă veţi desfăşura activitatea în această sală, sunteţi primii <vinovaţi> pentru tot ceea ce s-a făcut aici. Rezultatele obţinute de dumneavoastră ne-au determinat să găsim resursele financiare, să investim în această sală, fiind un obiectiv necesar şi util. Vă urez mult succes într-o sală nouă, cu spirit nou şi să ne întâlnim cât mai des pentru a premia sportivii cu performanţe deosebite”, a precizat Coman.
Prezent la inaugurare, senatorul Ovidiu Donţu a ţinut să sublinieze faptul că trebuie să investim cât mai mult în clădirile şcolilor şi în sport, pentru că investim în educaţie şi investim în sănătate.
Diplome şi medalii pentru sportivi şi invitaţi
O parte dintre invitaţii la acest moment festiv au fost răsplătiţi cu diplome de excelenţă pentru sprijinul acordat în construirea bazei sportive şi promovarea sportului, iar sportivii cu rezultate deosebite au primit din partea administraţiei locale premii în bani în valoare totală de 12.250 lei, diplome şi medalii.
Prima competiţie găzduită de această sală de sport este turneul final al Campionatului Naţional de Minivolei, competiţie ce se va desfăşura în perioada 4-6 aprilie.