Pentru a marca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, personalul Centrului de recuperare pentru copii cu dizabilităţi/TSA şi Psihoterapie din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava îşi propune ca începând de astăzi să deruleze o serie de acțiuni menite să conducă la o integrare mai bună a copiilor care suferă de autism în învăţământul de masă, printr-o colaborare cât mai bună cu cadrele didactice.
În acest sens, prima acțiune va avea loc astăzi, la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Suceava, acţiune la care va fi prezent un copil cu autism, beneficiar al centrului de recuperare pentru copii cu dizabilităţi, însoţit de un terapeut. De fapt, va avea loc o oră de curs, în mijlocul elevilor. Această acţiune este posibilă prin bunăvoinţa învăţătoarelor Isabela Cristina Apăvăloaie şi Monica Preda.
Din ce ne-au spus reprezentanţii centrului de recuperare, „acțiunea va consta în îmbinarea ludoterapiei cu ergoterapia, adică confecţionarea în cadrul orei de lucru manual de către beneficiarii Centrului de recuperare, cu vârste peste 6 ani, alături de elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 4 Suceava, a unor obiecte specifice primăverii”.
Importanța diagnosticării precoce
Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului este sărbătorită anual, la nivel mondial, pe 2 aprilie, cu scopul de a dinamiza şi coagula eforturile mondiale de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de conştientizare al publicului larg privind nevoile sociale ale persoanelor aflate în această situaţie, precum şi ale familiilor acestora. Pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava este un prilej în plus să amintească opiniei publice că sunt oferite servicii specializate părinților care au în îngrijire copii afectați de autism în cadrul centrelor de recuperare pentru persoane cu Tulburare de Spectru Autist (TSA) din municipiul Suceava şi să aducă în prim-plan că există soluții la problemele cu care se confruntă familiile acestora, cum ar fi: importanţa diagnosticării precoce şi a intervenţiei timpurii, necesitatea incluziunii sociale încă din prima copilărie şi mai ales implicarea unui număr cât mai mare de persoane şi instituţii în realizarea terapiei timpurii şi constante.
Directorul Protecţiei Copilului Suceava, Dan Ionuţ Adomniţei, a declarat că „diagnosticarea la o vârstă cât mai mică, disponibilitatea părinţilor de a accepta realitatea şi a începe terapia imediat creşte considerabil şansele de recuperare şi implicit de integrare a copiilor în grădiniţe, şcoli, societate. Transmitem tuturor familiilor care au în îngrijire copii afectați de autism aprecierile noastre pentru eforturile pe care le depun în recuperarea acestora”.
Asociaţia HelpAutism organizează o acţiune în centrul Sucevei
Asociaţia HelpAutism organizează astăzi, între orele 12:00 – 14:00, în parcul din spatele Catedralei Catolice din municipiul Suceava, o acţiune de desene pe asfalt cu cretă albastră, albastrul fiind culoarea autismului, pentru a marca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului. Vor participa cinci copii cu autism care beneficiază de terapia oferită de Asociaţia HelpAutism, dar şi copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Burdujeni, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava şi Grădiniţa cu Program Normal „Maria Montessori”.