Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a alocat o sumă de 25 de milioane de lei (250 de miliarde de lei vechi) pentru finanţarea a 47 de proiecte de infrastructură din judeţul Suceava. Contractele pentru acordarea finanţării au fost semnate ieri în prezența președintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi a peste 40 de primari suceveni, beneficiari ai fondurilor. Cătălin Nechifor a declarat că banii au fost alocaţi pentru a finanţa proiecte din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. El a precizat că din cele 47 de proiecte finanţate, 22 sunt pentru alimentări cu apă, cu o valoare de 9,5 milioane de lei, zece sunt pentru canalizare – 5,3 milioane de lei, şase pentru poduri şi podeţe – 2,1 milioane de lei, şase pentru drumuri comunale – 2,5 milioane de lei şi trei pentru drumuri judeţene - 5,5 milioane de lei.
„Prin acest efort financiar suntem în măsură ca în acest an să putem finaliza 25 de obiective dintr-un total de 47 de proiecte care primesc acum finanţare din partea Guvernului. Urmează ca în perioada următoare, dar mai ales după rectificarea bugetară pe care sper să o avem la dispoziţie în vara acestui an, să putem să atacăm şi alte proiecte de interes local pe infrastructură. Mai este un număr important de proiecte care necesită finanţare, pentru că în judeţul Suceava sunt 140 de proiecte începute pentru dezvoltarea infrastructurii”, a declarat Cătălin Nechifor. El a adăugat că unele dintre proiectele care au primit finanţare au fost începute de mai bine de cinci ani. Nechifor a arătat că din cele 47 de proiecte, trei sunt implementate de Consiliul Judeţean, respectiv asfaltarea drumurilor judeţene Râşca – Slătioara, Baia – Cornu Luncii şi Rădăuţi – Frătăuţii Vechi, iar celelalte proiecte sunt realizate în 44 de localităţi.
„Pentru noi este un moment important. Şi împreună cu firmele care realizează lucrările cu specialiştii din Consiliul Judeţean Suceava să putem avansa cât mai repede cu lucrările pentru a le finaliza. Şi sunt convins că alocarea acestor fonduri se va simţi şi în plan social, pentru că în foarte multe situaţii lucrează companii de construcţii din judeţul Suceava şi asta înseamnă şi angajaţi, şi salarii pentru ei, dar şi taxe şi impozite locale”, a mai precizat şeful administraţiei judeţene.
Cătălin Nechifor a dat asigurări că în afara proiectelor de infrastructură aflate în derulare, Guvernul va asigura anul acesta finanţări şi pentru începerea unor obiective noi. Preşedintele CJ Suceava le-a mai solicitat primarilor să pregătească proiecte pentru a fi depuse pe viitoarele programe de finanţare europeană.
(29 mar 2014, 13:46:01