Reprezentantul Guvernului României pentru proiecte economice strategice şi diplomaţie, senatorul PSD Mircea Geoană, a declarat, ieri, la Suceava, că pentru frontiera de Est şi de Nord a Uniunii Europene coridorul de transport pan-european nr. 9 Nord-Sud, care porneşte de la Marea Baltică şi ajunge la Marea Neagră traversând Polonia, Ucraina şi România, redevine o prioritate. Geoană a declarat că acest proiect „pus la frigider” trebuie readus în discuţie pentru că, în opinia sa, „cea mai delicată şi păcătoasă problemă este absenţa infrastructurii care să conecteze piaţa din Est cu cea din Vestul Europei”. „Vom relua colaborarea dintre miniştrii transporturilor din aceste ţări pentru a pune la punct o strategie comună pe coridorul 9, un proiect care a fost pus la frigider. Este cea mai scurtă cale care merge de la Marea Baltică, din Scandinavia până la Istanbul. Aş vrea să regândim interconectivitatea dintre statele noastre”, a spus senatorul Mircea Geoană. El a afirmat clar că astăzi există fonduri europene pentru proiecte de dezvoltare regională, pe zona transfrontalieră, „bani proaspeţi, bani noi” pentru dezvoltarea infrastructurii critice.
Reprezentantul Guvernului României pentru proiecte economice, strategice şi diplomaţie promite lobby la Bruxelles pentru acest proiect
O infrastructură de transport rutier şi energetic bine pusă la punct ar fi benefică atât global pentru Uniunea Europeană, cât şi în mod particular pentru România şi Ucraina. Ucraina reprezintă nu numai o piaţă de 44 de milioane de consumatori, ci şi un stat „care trebuie sprijinit din toate puterile pentru a avea un destin european”. „Vom încerca să găsim formula să ajutăm Ucraina şi Republica Moldova. Va trebui să valorificăm acest moment, când Europa pare mai dispusă să ajute Ucraina, Moldova şi Georgia, să venim cu proiecte noi şi, cu toţi vecinii vestici ai Ucrainei, să facem lobby la Bruxelles. Este un fagure de oportunitate pe care istoria astăzi ni-l oferă”, a declarat Geoană. În acest context, realizarea coridorului 9 de transport ar deveni „şoseaua de centură pe partea pro-occidentală a Mării Negre”.
Reprezentantul Guvernului României pentru proiecte economice, strategice şi diplomaţie, senatorul PSD Mircea Geoană, a participat, ieri, la Suceava, la o întâlnire de lucru pe tema cooperării transfrontaliere şi realizarea de proiecte comune, organizată la iniţiativa Consiliului Judeţean şi a Prefecturii Suceava.