Procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus, ieri, trimiterea în judecată a unui individ din comuna Berchişeşti, arestat preventiv la sfârşitul lunii trecute, sub acuzaţia că în urmă cu aproape un an a omorât un tânăr din comuna Păltinoasa, în casa căruia chefuise împreună cu alţi localnici.
Siminel Panțîru, în vârstă de 39 de ani, este acuzat că în luna mai a anului trecut l-a omorât pe Petru Remus Stan, în vârstă de 27 de ani.
Cum în noaptea crimei (9 spre 10 mai 2013), în casa victimei au fost mai multe persoane, iar tânărul găsit mort avea o alcoolemie mare în sânge, iniţial legiştii stabilind că moartea a survenit din cauza consumului exagerat de băuturi alcoolice, ancheta s-a desfăşurat cu dificultate.
În cele din urmă, anchetatorii au stabilit care a fost ultima persoană care a plecat din casa victimei, fiind vorba de Siminel Panţîru.
Ce s-a întâmplat în casa victimei
Siminel Panţîru a povestit că într-adevăr a avut loc o altercaţie în casa tânărului de 27 de ani, când Petru Remus Stan l-a atacat, muşcându-l de mână şi de coapsa piciorului drept, pe motiv că i-ar fi furat o sumă de bani din casă.
Inculpatul susţine că nu a reacţionat în nici un fel, ci a ales să plece din casa lui Petru Remus Stan.
Procurorii arată însă că lucrurile nu au stat întocmai aşa. Anchetatorii arată în rechizitoriu că inculpatul, după ce a fost muşcat de victimă, l-a prins pe Petru Remus Stan cu mâinile de gât şi l-a strâns timp de câteva minute, până când victima a rămas fără suflare.
Anchetatorii mai arată în actele înaintate instanţei că inculpatul i-a mărturisit la un moment dat unui consătean, care a dat declaraţie de martor, cum pentru a scăpa de muşcăturile victimei, a strâns-o de gât cu ambele mâini. „A pus capul în jos, i-a părut rău şi a zis că nu şi-a dat seama că se putea întâmpla aşa ceva”, susţine martorul.
Dus la poligraf, Siminel Panţîru a răspuns nesincer, în opinia specialiştilor de la detectorul de minciuni al poliţiei, la următoarele întrebări: „Pe 10 mai anul trecut l-ai lovit în vreun fel pe Stan Remus?”; “L-ai strâns de gât pe Stan?; „L-ai omorât pe Stan?”.
Pe 27 februarie a.c., Siminel Panţîru, care neagă în continuare acuzaţiile, a fost arestat preventiv de Tribunalul Suceava.
A aflat din arest cine este „adevăratul criminal”
Săptămâna trecută, inculpatul a fost adus din arest în faţa procurorului de caz, fiind audiat din nou.
De data aceasta, Panţîru a declarat că a fost vizitat la arest de concubina sa, care a auzit prin sat că Petru Stan Remus ar fi fost ucis chiar de fratele acestuia, care, ulterior, a încercat să se sinucidă.
Procurorii susţin că nimic din cele declarate de inculpat nu este adevărat, fiind vorba de o încercare a bărbatului arestat de a scăpa de închisoare.
Siminal Panţîru a fost trimis în judecată sub acuzaţia de omor.