Credincioșii ortodocşi din judeţul Suceava vor avea şi anul acesta, în noaptea de Înviere, Lumină Sfântă de la Mormântul lui Isus Hristos din Ierusalim. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a confirmat în cursul zilei de ieri că a avut discuţii cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor cu privire la aducerea Luminii Sfinte. Cătălin Nechifor ne-a declarat că în condiţiile în care la Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea se realizează lucrări de modernizare, rămâne să se stabilească modul în care Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă la Suceava pentru a fi distribuită parohiilor din judeţ. Acesta că ar fi cel de-al şaselea an în care Lumina Sfântă de la Mormântul lui Isus Hristos din Ierusalim ar ajunge la Suceava în noaptea de Înviere.
Pe de altă parte, trebuie spus că administraţia judeţeană a lansat deja ediţia de anul acesta a programului “Paştele în Bucovina”, care a debutat pe 1 martie a.c., cu Festivalul Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti.
În cadrul programului „Paştele în Bucovina” mai sunt incluse şi demonstraţii de încondeiat ouă, care vor avea loc în perioada 1 - 30 aprilie la muzeul din Vama, expoziţii de ouă încondeiate la Iacobeni, Stulpicani sau Suceava, expoziţia gastronomică „Artă şi tradiţie în Bucovina”, care va avea loc în data de 10 aprilie la Izvoarele Sucevei, iar de Florii, pe 13 aprilie, la Moldoviţa va avea loc Festivalul ouălor încondeiate. De asemenea, târguri de Paşte vor fi deschise la Gura Humorului (8 aprilie), la Shopping City Suceava (12 – 19 aprilie) şi pe esplanada Casei de Cultură din Suceava (12 – 23 aprilie). În data de 18 aprilie, la Muzeul din cadrul Ateneului popular din Calafindeşti va avea loc expoziţia concurs „Cel mai frumos ou închistrit”.
După slujbele din noaptea de Înviere, programul „Paştele în Bucovina” va continua, printre altele, cu un concurs de ciocnit ouă, care se va desfăşura duminică, 20 aprilie, de la ora 16:00, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Calafindeşti. În aceeaşi zi, de la ora 20:00, la Căminul Cultural din Cacica va avea loc „Balul Gospodarilor”. Ediţia de anul acesta a programului „Paştele în Bucovina” se va încheia duminică, 27 aprilie, cu un concert de muzică corală religioasă, care va începe la ora 17:00 la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Bilca.