Datoriile imense care sunt de recuperat de la populaţie pentru cheltuielile comune de întreţinere au dus la luarea unor măsuri neobişnuite, la nivelul a numeroase asociaţii de locatari din Suceava.
De săptămâna trecută, echipe mixte, de salariaţi ai Termica şi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari, vor bate la uşile rău-platnicilor, pentru a-i determina să achite datoriile la întreţinere, care, în cazul unora, au trecut de mult de sute de milioane de lei vechi.
„Până acum avem formate 27 de echipe, din care fac parte 30 de salariaţi ai Termica, care, împreună cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, merg acasă la rău-platnici, pentru a le prezenta riscurile la care se expun în urma acumulării acestor datorii, dar şi răul pe care îl fac celor din acelaşi bloc cu ei, care, nevinovaţi, ajung să fie debranşaţi de la apă caldă şi căldură”, a declarat directorul Termica Suceava, Ovidiu Dumitrescu.
Conform graficului de lucru al celor 27 de echipe, până la Paşte, acestea ar urma să ajungă să discute cu cel puţin 750 de familii rău-platnice, dar conform experienţelor de anul trecut, şansele să vorbească cu o parte din ei sunt foarte mici, pentru că unii pur şi simplu refuză să le deschidă uşa, deşi sunt acasă.
Din cele peste 750 de cazuri grave de rău-platnici, selectate din cadrul mai multor asociaţii de proprietari, cele mai multe, peste 300, sunt din cartierul Obcini, în cadrul Asociaţiei 23+27.
Termica Suceava are de recuperat de la populaţie aproape 21 de milioane de lei (210 miliarde de lei vechi), în contul energiei termice consumate pentru căldură şi apă caldă, dar nemulţumiri mari există şi la furnizorul de servicii de apă potabilă şi canalizare, ACET, ale cărui datorii de recuperat de la populaţie au ajuns la 4,5 milioane de lei (45 de miliarde de lei vechi).
Alte echipe mixte care să bată la uşile rău-platnicilor vor fi alcătuite dacă există disponibilitate în acest sens din partea asociaţiilor de proprietari în care recuperarea cheltuielilor de întreţinere reprezintă mereu o problemă stringentă.
(24 mar 2014, 12:47:24