Cea de-a doua rundă de discuţii de al căror rezultat depinde viitorul termoficării centralizate în municipiul Suceava, care a avut loc joi, de la ora 12.00, nu a dus nici acum la o decizie unanimă a aleşilor locali.
„În principiu, toţi reprezentanţii partidelor din Consiliul Local sunt de acord să mergem mai departe cu licitaţia de delegare a serviciului de transport şi distribuţie, dar sunt încă amendamente pe care partidele vor să le aducă în această privinţă. De aceea am stabilit să ne întâlnim din nou luni, la ora 12.00, pentru o nouă rundă de discuţii, astfel încât pe 27 martie, când are loc şedinţa ordinară de Consiliu Local, să existe un consens”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Cele două şedinţe care au avut loc săptămâna aceasta pe tema termoficării au fost convocate de către primarul Ion Lungu ca urmare a faptului că în şedinţa extraordinară de Consiliu Local de săptămâna trecută, proiectul de hotărâre privind caietul de sarcini al licitaţiei de delegare a acestui serviciu unui operator privat a fost respins din cauza orgoliilor politice, fiecare partid venind cu o soluţie proprie în privinţa termoficării Sucevei.
Pe 27 martie aleşii locali trebuie să decidă dacă prelungesc mandatul dat Termica pentru a presta serviciul de transport şi distribuţie a energiei termice către sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare.
Conform unei decizii anterioare a Consiliului local, Termica Suceava este împuternicită să presteze activitatea de transport şi distribuţie a energiei termice numai până la 31 martie.
Hotărârea poate fi luată doar în strânsă legătură cu o decizie privind atribuirea acestui serviciu unui alt operator, în condiţiile în care Termica este în insolvenţă, iar cei care iau acum deciziile acolo, creditorii şi administratorii judiciari, nu vor să mai presteze această activitate, cu care merg în pierdere. Propunerile aleşilor locali trebuie să se „armonizeze” în această privinţă, pentru că altfel există riscul ca proiectul de hotărâre să fie respins şi a doua oară, ceea ce ar putea avea consecinţe directe asupra furnizării căldurii şi apei calde la peste 22.000 de familii.
(21 mar 2014, 13:01:34