„Tatăl” vagabonzilor din Suceava

Toţi vagabonzii din Suceava îl cunosc. Îi spun „domnu' Cîrcu” şi îl caută de fiecare dată când foamea, frigul sau boala devin de nesuportat. Îl caută şi dacă rămân fără acte sau au probleme cu autorităţile, dar numărul lui de telefon este scris şi în agenda personalului de la „Urgenţele” Spitalului Judeţean Suceava. Îl cunosc toţi directorii azilurilor din judeţ şi toţi poliţiştii comunitari. Este şeful serviciului Protecţie socială în primăria din Burdujeni, Dănuţ Cîrcu.

De 20 de ani, el îi ajută pe toţi. Îi vede zi de zi la uşă sau îi caută, să vadă ce-i cu ei, când dispar prea multă vreme din peisajul străzii. Nu-i judecă, nu-i condamnă şi îi pasă; încă nu poate accepta că vagabonzii, oamenii străzii sunt automat împinşi la marginea societăţii. „Cei mai bătuţi de soartă sunt bătrânii fără adăpost. De ei îmi este cel mai tare milă”, ne spune Dănuţ Cîrcu.

Ştie povestea fiecărui cerşetor din oraş. Ne povesteşte de un bătrân de 74 de ani, fost militar, ajuns în Suceava de la Cluj. „În 2012 a stat la centrul celor fără adăpost de la Biserica <Sfânta Vineri>. I-am propus să meargă într-un cămin, dar mi-a scris că refuză categoric internarea. A mai stat printr-un garaj, apoi nu l-am mai văzut până în iarna asta, când am primit veşti de la Spitalul Judeţean. A fost în Italia, cu siguranţă că a fost păcălit de cineva şi dus la cerşit. A fost bolnav, a stat internat la policlinica San Raffaello Pisana din Roma, cu semipareză şi encefalopatie şi când a fost transportabil l-au trimis cu avionul la Bucureşti. De acolo ni l-au expediat cu o ambulanţă la Suceava”, a spus Dănuţ Cîrcu.

După externarea de la Suceava i-a căutat un loc la căminul de la Solca pentru că bătrânul merge greu, în baston, şi are nevoie de îngrijire. În plus, în timpul „excursiei” în Italia şi-a pierdut buletinul şi nu-şi mai putea ridica pensia. Tot „domnu' Cîrcu” s-a ocupat şi de asta, a mers la poliţie ca să-l ajute să-şi facă o nouă carte de identitate.

„S-au obişnuit cu viaţa asta, pe unii chiar nu poţi să-i ţii într-un cămin”

Dănuţ Cîrcu i-a găsit familia şi bătrânei care până acum 2-3 ani a cerşit în faţa Poştei Centrale din Suceava. Băbuţa era din Rădăuţi-Prut, Botoşani. Într-o zi s-a urcat în autobuz şi a venit în Suceava şi nu a mai ştiut să plece acasă. „Avea peste 80 de ani, a fost cazul care m-a impresionat cel mai mult. Am dus-o întâi la spital la Siret pentru o consultaţie medicală, la care am asistat şi eu. Era ca un schelet, a fost cel mai slab om pe care l-am văzut în viaţa mea. Pe urmă am aflat că are casă la Rădăuţi-Prut, avea şi o pensie de handicap... Am dus-o acasă”, ne-a povestit Dănuţ Cîrcu.

Cele mai aglomerate perioade sunt iarna, în zilele cu avertizări de viscol, ninsoare şi ger. „Numărul meu de telefon era la Urgenţe. Înainte, la Poliţia Locală aveam o Dacie Papuc vai mama ei şi făceam câte două, trei drumuri pe noapte la Sasca şi Costâna. Am dus oameni la Ipoteşti, la Mălini, Cumpărătura, Şcheia, Adâncata, pe unde aflam că aveau domiciliu, o casă în care puteau sta. Ajungeam acasă şi mă gândeam că dacă eu pun pe foc atâtea lemne şi tot e frig, ce făceau ei în stradă? Din păcate, la casele unde îi ducem nu rămân prea mult, vin din nou pe străzi. S-au obişnuit cu viaţa asta, pe unii chiar nu poţi să-i ţii într-un cămin. Toţi mă cunosc, toţi vin aici, chiar dacă au probleme pe care nu le pot rezolva eu. Ei vin la mine, indiferent despre ce este vorba. Umblu pentru ei, caut să-i ajut, altceva ce să fac? Mulţi nu au pe nimeni sau, dacă au familii, acestea nu-i mai vor. Să-i las aşa?”, întreabă, cu ochii în dosare, Dănuţ Cîrcu.

„Dumnezeu ştie ce şocuri, ce decepţii o fi avut la viaţa ei săraca fată”

În lista lui de „prieteni” sunt şi mulţi bolnavi psihic, pe care trebuie să-i ajute nu de puţine ori cu forţa. Ne povesteşte cu tristeţe de o profesoară în vârstă de 40 de ani, cu schizofrenie paranoidă, pe care a trebuit s-o interneze cu poliţia la spitalul de psihiatrie din Burdujeni. Fără părinţi, fără fraţi, cu o pensie de handicap gradul II, după moartea mamei femeia nu şi-a mai luat tratamentul, a ajuns să locuiască într-o mizerie de nedescris şi avea accese de violenţă îndreptate împotriva rudelor: „Nu voia să urce în Salvare, dar am reuşit până la urmă să o internăm. I-am dus dosarul la Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap, are termen de revizuire a gradului în martie. Poate cu recomandarea medicului specialist va putea fi internată într-un centru de specialitate. De la Burdujeni am vorbit s-o ia la Siret, acolo poate sta 50 de zile şi până atunci sper că se rezolvă. În timpul ăsta încercăm să facem şi curat în apartament, că nici cu mască nu se putea intra acolo. Dumnezeu ştie ce şocuri, ce decepţii o fi avut la viaţa ei săraca fată”.

Un caz similar este al unei tinere de 36 de ani, tot cu schizofrenie, căreia Dănuţ Cîrcu i-a dus dosarul la comisie. Acum are pensie de handicap, dar şi doi copii, amândoi născuţi acasă. Unul este dat în adopţie, celălalt în plasament: „La ea chiar am insistat pentru internare. Anul trecut am văzut-o la un moment dat fără burtă şi am sunat la 112. Născuse acasă, în garsoniera pe care a moştenit-o de la bunica ei. Are o mamă şi o soră, dar nu se implică deloc”.

Mai bine de trei ore ascultăm poveşti de viaţă, poveşti triste, de la marginea societăţii.  Dacă încerci să ridici un colţ al vălului cenuşiu care le acoperă zăreşti alcool, abuzuri, violenţă şi boală. Şansele de a îmbunătăţi ceva în această lume sunt minime şi cu atât mai remarcabilă este străduinţa celor ca Dănuţ Cîrcu şi colegii săi din departamentul de asistenţă socială condus de Narcisa Marchitan, din primăria din Burdujeni.