Poliţiştii au confiscat o mie de narcise şi 200 de frezii care erau transportate într-o autoutilitară plină cu flori. S-a întâmplat acum două zile, marţi, când poliţiştii Compartimentului de Investigare a Fraudelor şi cei de la Compartimentului Rutier, din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni, au organizat un control pe DN 2, vizând legalitatea transporturilor de mărfuri.
La Spătăreşti a fost trasă pe dreapta o autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 30 de ani din comuna Mironeasa, judeţul Iaşi, care a declarat că transportă lalele şi zambile. Şoferul a prezentat un aviz de însoţire pentru 7.000 de bucăţi de lalele şi 2.000 de bucăţi de zambile, însă, pe lângă acestea, au fost identificate şi narcisele şi freziile pentru care nu existau documente de provenienţă.
Conform subcomisarului Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei „s-a luat măsura sancționării contravenţionale conform Legii nr. 12/1990 şi a confiscării în vederea comercializării directe a celor o mie de bucăţi de narcise şi 200 de bucăţi de frezii”.