Scene halucinante au fost înregistrate de camerele video dintr-un bar din satul Sasca Mare, comuna Cornu Luncii, unde, sâmbăta trecută, a izbucnit o bătaie generală între mai mulţi clienţi. Totul a început în momentul în care barmaniţa a vrut să închidă localul, iar unul dintre clienţi, nemulţumit că este trimis acasă, a distrus dozatorul de bere. A urmat un schimb de replici al acestuia cu un alt client de la masa lui, iar o lovitură aplicată de primul unui al treilea bărbat a declanşat încăierarea generală.
Scenele care au urmat par desprinse dintr-un film de comedie.
Unul dintre bărbaţi se bate cu ţigara în colţul gurii, altul rămâne impasibil la masa la care se află şi îşi bea liniştit berea, privind încăierarea de lângă el, în timp ce o bătrână, mama celui care a declanşat scandalul, şi ea clientă în local, dar la altă masă, se strecoară printre bătăuşi pentru a recupera drujba fiului său, căzută pe jos. Bătaia a continuat în mai multe etape, inclusiv în afara localului, până la urmă bărbatul care a provocat încăierarea ieşind cel mai şifonat şi încasând cele mai multe lovituri. Pe imaginile video se mai observă cum la un moment dat bătrâna care luase drujba se întoarce în local pentru a dat peste cap paharul care îi rămăsese pe masă.
Adevărata victimă din toată această poveste pare a fi patronul barului, care a rămas cu o pagubă importantă.
Poliţia a dat trei amenzi, a întocmit dosar penal şi aşteaptă plângere de la patronul localului
Subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliţiei, a precizat că trei dintre localnicii implicaţi în bătaie au fost amendaţi la Legea 61/1991, privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, de asemenea fiind întocmit dosar penal pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe, pe numele a trei bărbaţi.
El a mai precizat că dacă patronul barului va depune plângere se va deschide dosar penal şi pentru infracţiunea de distrugere.
„Din cercetările efectuate până acum rezultă că persoana care a provocat conflictul a devenit ulterior victima altor trei persoane aflate în barul respectiv, faţă de care s-a întocmit dosar penal”, a explicat subcomisarul.
Având în vedere infracţiunile comise în acest caz, ancheta se poate încheia la împăcarea părţilor şi dacă se achită prejudiciul provocat patronului localului.
(20 mar 2014, 21:16:06