Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Frasin, a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava cu o fractură costală după ce a fost bătut în faţa locuinţei sale de trei indivizi care au coborât dintr-o maşină. Agresiunea a fost sesizată poliţiei dumincă seara, în jurul orei 20.00.
Din ancheta Poliţiei oraşului Frasin rezultă că tânărul agresat, Iordan P., se afla în faţa locuinţei sale împreună cu doi amici, iar lângă ei a oprit la un moment dat o autoutilitară în care se aflau trei localnici, cunoscuţi ai primilor. Pe fondul unui conflict mai vechi, tânărul de 22 de ani a fost lovit în plină figură cu pumnul, căzând la pământ, unde a încasat mai multe lovituri de la cei trei. Printre agresori au fost identificaţi doi fraţi din localitate, Ovidiu şi Ştefan O., de 39, respectiv 42 de ani.
“Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe, încadrarea exactă a faptei urmând a se face în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie victima”, a declarat subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliţiei.