Protestul ortacilor de la mina de uraniu Crucea a încetat ieri la amiază, după a doua rundă de negocieri pe care oamenii au avut-o cu conducerea Companiei Naţionale a Uraniului (CNU). Dacă la negocierile de luni a participat doar Sorin Proboteanu, directorul Sucursalei Crucea a CNU, ieri a fost prezent şi Ioan Moraru, directorul general al societăţii.
Şefii CNU au venit în faţa minerilor după ce o parte dintre aceştia s-au blocat luni după-amiază în subteran şi nu au mai ieşit pe parcursul nopţii. Numărul ortacilor care au stat blocaţi în mină diferă de la sursă la sursă. Conducerea companiei susţine că au fost fix 31 de mineri care au participat la această acţiune extremă, în timp ce din rândul angajaţilor este avansată cifra de aproximativ 100 de persoane.
Cert este că, ieri dimineaţă, minerilor care au stat peste noapte în subteran li s-au alăturat şi colegii lor veniţi pentru a intra în abataj la schimbul I.
Discuţiile între cele două părţi s-au încheiat în jurul prânzului, iar minerii le-au acordat un răgaz de două săptămâni şefilor CNU pentru a le rezolva doleanţele, în caz contrar urmând să fie reluate protestele.
Ortacii au cerut o creştere salarială de 14%, iar pentru cei cu venituri mai mici de 2.000 de lei un spor de 500 de lei lunar. O altă solicitare s-a referit la dispariţia celor patru sindicate şi înfiinţarea unuia singur, care să le reprezinte oamenilor problemele pe care le au cu administraţia.
Pentru cele două revendicări, minerii au obţinut promisiunea directorului general Ioan Moraru că se vor căuta soluţii care să-i satisfacă pe nemulţumiţi.
În schimb, în ceea ce priveşte afişarea veniturilor tuturor angajaţilor din CNU, minerii au fost informaţi că nu este posibilă, iar în final au renunţat la acest capăt de cerere.
La scurt timp după ce s-a ajuns la acest compromis, ortacii din schimbul I au plecat acasă, iar cei din schimbul II au intrat în abataj, unde au reluat activitatea.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cele două săptămâni şi dacă cele două solicitări îşi vor găsi rezolvarea, mai ales că dizolvarea sindicatelor şi constituirea unuia singur nu este de competenţa conducerii CNU.
Şi creşterile salariale cerute de mineri sunt sub semnul întrebării, de vreme ce alocarea bugetară pentru anul în curs în ceea ce priveşte Compania Naţională a Uraniului nu va fi suplimentată.