Elevii care provin din familii cu situaţii financiare precare vor beneficia şi în anul şcolar 2014-2015 de pachete cu rechizite gratuite.
Potrivit estimărilor Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), 46.222 de elevi din judeţ, atât din ciclul primar, cât şi din cel gimnazial, vor primi cele trebuincioase şcolii printr-un program guvernamental demarat de ministerul de resort.
Ca număr de beneficiari, judeţul nostru se clasează pe locul al II-lea la nivel naţional, după Iaşi (47.145 de elevi beneficiari).
Fondurile necesare în vederea achiziţionării şi distribuirii acestor rechizite se asigură din bugetul alocat de MEN, suma totală acordată pentru judeţul nostru, pentru următorul an şcolar, fiind de 1.103.170 de lei.
Potrivit MEN, sumele repartizate se stabilesc “pe baza numărului real de beneficiari din anul școlar precedent și a estimărilor transmise ministerului de către inspectoratele școlare”. Distribuirea pachetelor se va face în primul semestru al anului şcolar care va debuta la toamnă.
Pachete de 25 şi 30 de lei
Pachetele se acordă elevilor din clasele primare şi gimnaziale, de aceste facilităţi neputând beneficia şi liceenii. Sumele alocate pentru rechizite şcolare sunt diferenţiate în funcţie de nivelul de învăţământ, după cum urmează: 25 de lei pentru elevii învăţământului primar şi 30 de lei pentru elevii aparţinând ciclului gimnazial.
Conţinutul pachetelor acordate elevilor variază în funcţie de specificul claselor în care aceştia sunt înscrişi. Spre exemplu, un pachet pentru clasa I conţine două caiete de tip I, două caiete de tip II, un caiet special abecedar, un caiet special de matematică, două caiete de matematică, două caiete de desen, patru creioane, un stilou cu 24 de rezerve, creioane colorate, radieră, riglă, acuarele cu pensulă, ghiozdan, ascuţitoare, beţişoare şi patru coperte pentru caiete. De cealaltă parte, un elev de clasa a VIII-a va primi patru caiete dictando, trei caiete de matematică, zece caiete studenţeşti, creioane, pixuri, o ascuţitoare şi o pungă din plastic.
Rechizitele şcolare sunt acordate pe baza unei cereri care a fost în prealabil formulată de reprezentantul legal al elevului. Aceste rechizite şcolare se acordă în temeiul prevederilor legale elevilor care sunt înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, la cursuri de zi şi care fac parte din familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie se încadrează într-un interval ce va fi comunicat de MEN.