Sute de suceveni au rămas fără căldură şi apă caldă, de la finele săptămânii trecute, dar şi în cursul zilei de ieri, când Termica a continuat campania de debranşare a scărilor de bloc în care locatarii sunt rău-platnici, din cadrul mai multor asociaţii de proprietari.
Până ieri după-amiază, 24 de scări de bloc din municipiul Suceava au fost debranşate total de la reţeaua de termoficare a oraşului, acţiunea urmând să continue săptămâna aceasta.
Pentru început, pe lista de debranşări întocmită săptămâna trecută au fost trecute 36 de scări de bloc la care datoriile locatarilor sunt mari şi au şi o vechime considerabilă, unii fiind cu plăţile abia la nivelul anului 2012.
Familiile din opt scări de bloc de pe această listă, din cadrul asociaţiilor 43 şi 59, beneficiază în continuare de căldură şi apă caldă, după ce în cursul zilelor de vineri şi luni s-au făcut plăţi prin care au ajuns cu datoriile la nivelul lunii decembrie 2013.
La alte trei scări de bloc, în care cea mai mare parte a datoriilor către furnizorii de utilităţi sunt cele ale chiriaşilor Primăriei Suceava, măsura de debranşare a fost amânată temporar, pentru a nu fi afectaţi ceilalţi locatari, care sunt buni platnici. Între timp se încearcă recuperarea datoriilor de la chiriaşii municipalităţii, care riscă să piardă locuinţele primite, din cauza datoriilor acumulate la asociaţii.
Din cauza încasărilor extrem de slabe din această iarnă, datoriile populaţiei către Termica au ajuns la aproape 21 de milioane de lei (210 miliarde lei vechi), societatea de termoficare datorând la rândul său sume imense furnizorilor de materii prime – căldură (Bioenergy), energie electrică (E.ON) şi apă (ACET).
(18 mar 2014, 11:18:09