Aleşii locali suceveni se vor întruni astăzi, la ora 14.00, pentru a doua oară în aceeaşi săptămână, într-o şedinţă extraordinară, în care vor trebui să ia o decizie în privinţa sistemului de transport şi distribuţie a energiei termice.
Varianta propusă de primarul Ion Lungu, de încredinţare a acestui serviciu, la licitaţie, unui operator privat, nu este agreată de conducerea PNL, care a venit cu alte propuneri, de realizare a unui parteneriat public-privat sau de desfiinţare totală a acestui sistem.
„Nici una din aceste propuneri nu este realizabilă. La nivelul municipiului a fost aprobată o strategie de termoficare, votată inclusiv de cei de la PNL, care merge pe sistemul centralizat. Mi se pare o declaraţie nefericită să spui acum că pui centrale în fiecare casă, după ce avem o centrală nouă şi s-a investit în refacerea reţelelor. E anormal şi nu vezi aşa ceva în nici o ţară civilizată. Sistemul centralizat este cea mai bună soluţie”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Acesta a precizat că printre condiţiile de participare la licitaţie se numără licenţa ANRSC, o garanţie de 100.000 lei, precum şi condiția ca firmele participante să nu fie în insolvenţă, ceea ce exclude din start Termica, actualul operator de transport şi distribuţie a anergiei termice.
Noul operator va trebui să preia minim 130 de salariaţi ai Termica, iar ca elemente de departajare a ofertelor, cele mai importante sunt tariful pe gigacalorie şi valoarea redevenţei achitate către municipalitate.
„Trebuie să fie minim trei oferte eligibile pentru a fi validă licitaţia. Dacă nu, ea se repetă, până la desemnarea unui operator”, a precizat Lungu.
(13 mar 2014, 13:21:42
„ ART. 181
Autoritatea contractanta are dreptul (nu obligatia) de a exclude dintr-o procedura pentru atribuirea
contractului de achizitie publica orice ofertant/candidat care se afla in oricare dintre urmatoarele
situatii:
a) a intrat în faliment (nu in insolventa)ca urmare a hotărârii pronunţate de judecătorul-sindic;
c) nu si-a indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari
sociale catre bugetele componente ale bugetului general consolidat, in conformitate cu
prevederile legale in vigoare in Romania sau in tara in care este stabilit;
c^1) în ultimii 2 ani nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile
contractuale, din motive imputabile ofertantului în cauză, fapt care a produs sau este de natură să producă grave prejudicii beneficiarilor acestuia;
d) a fost condamnat, in ultimii trei ani, prin hotararea definitiva a unei instante judecatoresti, pentru o fapta care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greseli in materie profesionala;
e) prezintă informaţii false sau nu prezintă informaţiile solicitate de către autoritatea
contractantă, în scopul demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie.”
In concluzie:
Documentatia de licitatie a avut ca obiective principale:
- scoaterea de pe piata a societatii TERMICA
- probabil, castigarea de catre o alta firma „agreata”…