Drept la replică

Acest drept la replică nu ar fi existat defel, dacă prieteni veniţi la noi în zi de duminică, revoltaţi de toate minciunile prezentate în media locală şi centrală, nu ne-ar fi spus că stăm ca nişte laşi, lăsând ca băiatul nostru să fie linşat în public.

Atunci am înţeles că nu toată lumea acceptă că există şi o demnitate a suferinţei, că, pentru unii oameni, absenţa unei reacţii publice înseamnă acceptarea celor spuse ca fiind adevărate.

Nu, dragi prieteni, noi, familia M., nu suntem laşi... nu ne-a fost deloc uşor să ne vedem copilul atacat pe nedrept, să vedem că erori de-ale copilăriei sunt transformate în acte de terorism... dar avem atât autorespect încât nu înţelegem să demonstrăm public ce înseamnă plăcerea porcului de a se tăvăli în mocirlă.

Nu vom comenta defel reacţia de neînţeles şi deloc de acceptat a unor părinţi ce nu tolerează diversitatea copiilor şi încearcă să impună ordinea lor, într-o şcoală publică.

Nu suntem de acord (şi specialiştii consultaţi de noi nu au altă opinie) că minorul D.M. ar avea probleme de integrare socială: el are probleme, pur şi simplu probleme în această şcoală. O şcoala în care învăţătoarele de clasa pregătitoare nu urmăresc să ajute copilul să-şi dezvolte personalitatea, ele au nevoie de yes-man-i, altminteri se vaită în faţa copiilor că „nu mai pot”, „am obosit”, „mi s-a uscat gura”.

O şcoală în care directoarea refuză colaborarea cu familia, refuză colaborarea cu psihologul contactat de familie, refuză să aplice recomandările psihologului şi ale neuropsihiatrului, refuză să-şi recunoască incapacitatea de a administra un conflict, refuză să protejeze un copil, care la acest moment este total debusolat şi dezorientat.

Sunt luni de când noi, familia, am cerut şcolii să aplice programul indicat de psiholog, pentru a ajuta minorul să se integreze: învăţătoarea a refuzat, directoarea a refuzat, inspectoratul a asistat impasibil. Ni s-a dat, pur şi simplu, un termen limită de a muta copilul din şcoală.

Am refuzat „soluţia” şcolii, am cerut ajutorul factorilor de educaţie şi de protecţie a copilului în localitate (am depus memorii peste tot), dar am cerut şi sfatul unor prieteni aflaţi în afara ţării. Care au fost la început indignaţi, ca acum să fie de-a dreptul oripilaţi.

Ei, aceşti consilieri ai noştri ne-au arătat că acest caz trebuie să ajungă pe masa comisarului european pentru educaţie, căci ceea ce se întâmplă în România nu doar că nu respectă legile europene şi Carta Drepturilor Copilului, dar nici măcar pe cele creştine nu le mai respectă.

Ne-au spus şi ce avem de făcut, ce proceduri să urmăm... şi noi am urmat, pas cu pas, aceste indicaţii.

Căci noi nu ne vom rezuma ca dosarul să ajungă la minister! Ne vom duce la „inima Europei”.

Sunt carenţe legislative evidente, dar sunt şi mentalităţi învechite, lăsate prea mult în funcţii de conducere, de unde mai mult distrug copiii, decât să-i ajute.

Este bine cunoscut: copiii răspund mereu pe măsura stimulilor! Iar copilul nostru are o personalitate puternică, el ştie să scrie şi să citească, şi nu de puţine ori ne-a spus că se plictiseşte la şcoală, căci el ştie deja tot ceea ce doamna le arată.

El nu se repede din senin în gâtul copiilor, dar nu rămâne niciodată dator şi înţelege să-şi „plătească poliţele” atunci când cel care l-a lovit în prealabil se aşteaptă mai puţin.

Copilul nostru a fost educat să respecte poliţistul şi, oricând se simte în primejdie, să cheme Poliţia în ajutorul lui... nu ştiu ce anume se petrece în această şcoală, ca un copil să ajungă să fie de-a dreptul îngrozit, încât să considere că numai Poliţia îl mai poate ajuta!

Pentru noi, ca părinţi, de neînţeles rămâne atitudinea şcolii şi a inspectoratului: şi directoarea şcolii, şi inspectorii ştiau că noi vom părăsi şcoala la sfârşitul acestui an, căci vom părăsi localitatea! Au ştiut, dar au încurajat, prin vorbe sau prin fapte, aceasta „execuţie în piaţa publică”.

Tot acest circ mediatic a fost dirijat numai şi numai pentru a-l obliga pe minorul David M. să plece acum, când a decis un nucleu de indivizi. Că este vorba despre răzbunare la adresa noastră, că este vorba despre orgolii de nestăvilit sau despre dorinţa de a capta injust, pe orice cale şi prin orice mijloc, atenţia publicului, nici măcar nu ne interesează să mai aflăm.

Este, însă, o discriminare evidentă.

Ei bine, spre durerea tuturor celor ce doresc să-l strivească pe minorul David M., procedurile există să fie respectate... şi toate aceste minciuni aruncate în presă au făcut ca noi, familia, să cerem răspicat, tuturor factorilor implicaţi, respectarea tuturor prevederilor legale.

Copilul nostru nu este bătăuş, nu este terorist, dar nu va deveni nici victima unui sistem incapabil să educe şi să protejeze.

Căci, din fericire, România nu este o insulă în lume, ea face parte din Uniunea Europeană. Vă asigurăm că plângerea noastră, împotriva unui sistem injust şi inuman, în care un copil de 6 ani este batjocorit în media cu participarea activă a directoarei de şcoală şi nimeni din inspectorat şi minister nu ia atitudine pentru aplicarea legilor în vigoare, va urma toate căile legale.

Şi vom ajunge cu reclamaţiile noastre mult mai departe decât îşi pot imagina cei care ne-au denigrat nemeritat copilul.

Vom face aceste demersuri nu pentru a-l proteja pe copilul nostru (noi nu vom mai fi aici, la decizia finală), ci pentru a evita ca, pe viitor, astfel de vendete publice să se mai repete.

Vă mulţumim tuturor!

Familia minorului David M.