Nu mai puţin de 4.770 de euro şi 4.000 de lei au fost furaţi dintr-o casă de pe raza comunei Bosanci, în timp ce proprietara, o femeie în vârstă de 65 de ani, dormea într-una dintre camere.
Furtul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, hoţii intrând în locuinţă prin forţarea unui geam.
Păgubita a declarat că nu a auzit nimic, însă dimineaţă, când s-a trezit, a observat într-o cameră mai multe bunuri răscolite, precum şi lipsa banilor, dar şi a unui carnet cec.
Banii, a mai spus proprietara casei, îi fuseseră trimişi de copiii ei, care lucrează în străinătate.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.