Ucrainenii din România sunt alături de semenii lor care au fost răniţi în urma protestelor violente de acum câteva săptămâni de la Kiev. Zilele trecute, 11 dintre persoanele bătute sau împuşcate pe străzile capitalei Ucrainei au ajuns la Bucureşti cu un avion special pus la dispoziţie de autorităţile române. Pacienţii au fost internaţi în patru spitale din capitală, acolo unde vor petrece o perioadă mai mare.
În cursul zilei de ieri, deputatul minorităţii ucrainene din România, Ioan Marocico, i-a vizitat pe răniţi şi s-a interesat de problemele acestora, precum şi despre sprijinul de care mai au nevoie.
„Am rămas impresionaţi de acei oameni, de curajul lor de a se sacrifica pentru un ideal european. Cu toţii au răni foarte serioase, semne ale unui măcel pe care nimeni nu l-a dorit. Vreau să spun că sunt alături de toţi ucrainenii care au avut de suferit în Euro Maidan, iar celor care au ajuns la Bucureşti le asigurăm, împreună cu reprezentanţii Ambasadei Ucrainei în România, translator pentru a se înţelege cu personalul medical. De asemenea, vreau să mulţumesc întregii comunităţi ucrainene pentru modul cum s-a mobilizat şi îi ajută pe răniţii aduşi în spitalele bucureştene cu alimente, bani şi orice este nevoie”, a precizat deputatul Ioan Marocico.
Alături de parlamentarul minorităţii ucrainene din România, la spital a fost şi scriitorul, dar şi consilierul său personal, Mihai Traista, precum şi Virginia Tcaciuc, văduva fostului deputat Ştefan Tcaciuc.
Deputatul Ioan Marocico spune că a rămas profund impresionat de un bărbat în vârstă de 72 de ani, care a fost lovit cu bestialitate în zona capului de forţele de represiune de la Kiev.
„Mi-a cerut informaţii despre ceea ce se petrece în Ucraina şi mai ales care e situaţia conflictului cu Rusia. A spus răspicat că vrea să se facă bine cât mai repede, iar în caz de război va fi în prima linie. Asta înseamnă că oamenii nu au luptat pentru a răsturna un sistem, ci pentru ca Ucraina să se îndrepte către valorile europene”, a declarat Ioan Marocico.
Acesta a mai menţionat că a găsit înţelegere la managerii spitalelor unde sunt internaţi răniţii ucraineni pentru a le putea da posibilitatea acestora să aibă acces la internet, iar în acest fel să poată fi conectaţi la evenimentele care se petrec acasă, în Ucraina.