Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava a demarat o campanie prin care îi va informa pe suceveni cu privire la posibilitatea de a direcţiona 2% din impozitul pe venit pentru susţinerea activităţii serviciilor de SMURD (Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare).
În acest sens au fost deschise două puncte de informare la Shopping City Suceava, care vor funcţiona sâmbăta şi duminica, până pe 23 martie. La aceste puncte de informare sucevenii vor putea vizita o expoziţie de fotografii realizate în timpul misiunilor pompierilor militari suceveni, precum şi filme cu intervenţii în diferite situaţii de urgenţă.
Sucevenii care doresc să sprijine activitatea SMURD pot completa şi trimite, până pe 25 mai 2014, Declaraţia 230, dacă au venituri doar din salarii, sau Declaraţia 200, dacă au venituri şi din alte surse. Cei care nu cunosc suma corespunzătoare a 2% din impozit pot lăsa căsuţa necompletată, suma urmând a fi calculată de către organele fiscale.
Declaraţiile se pot depune direct sau prin poştă cu scrisoare recomandată la Administraţia Finanţelor Publice a localităţii de domiciliu a celui care optează să direcţioneze către SMURD 2% din impozitul pe care îl plătesc statului pentru salariile din 2013.
Banii vor fi folosiţi pentru achiziţia de echipamente individuale de protecţie, de intervenţie, aparatură medicală sau pentru finanţarea unor proiecte destinate funcţionării eficiente a SMURD.
( 3 mar 2014, 11:42:54