În această primăvară, Iulius Mall Suceava sărbătoreşte femeia prin evenimente dedicate frumuseţii. Prezentări de modă, demonstraţii de dans, sesiuni de înfrumuseţare şi premii de relaxare, dar şi un antrenant concert oferit de Cabron sunt surprizele pregătite de îndrăgita destinaţie de shopping şi petrecere a timpului liber.
În perioada 1 – 8 martie 2014, clienţii sunt răsplătiţi pentru fidelitatea lor în cadrul campaniei „Ce îşi doresc femeile?”.
Toţi cei care fac cumpărături de minimum 100 de lei din magazinele Iulius Mall Suceava se vor putea înscrie la tombola primăverii. Zilnic vor fi traşi la sorţi nouă câştigători, care vor primi seturi de bijuterii, şedinţe de înfrumuseţare la salonul Glow Beauty Place sau pachete de cosmetice Sephora. În plus, primii 125 clienţi din fiecare zi care se înscriu în campanie vor primi cutii cu praline, vouchere de cumpărături, produse cosmetice sau băuturi răcoritoare.
Pe 8 Martie, de ziua lor, femeile vor fi răsfăţate cu evenimente deosebite.
Spectacolul frumuseţii începe de la ora 18.00, atunci când doamnele şi domnișoarele se vor desfăta cu sesiuni de make-up şi hairstyling, realizate de specialiştii Glow Beauty Place. Surpriza muzicală a serii este oferită de Cabron, iar cel care se va asigura că atmosfera va fi una de sărbătoare va fi carismaticul prezentator Dan Negru. În plus, pasionatele de shopping vor putea completa periplul prin magazine cu un program de dans pregătit de talentaţii artişti de la Palatul Copiilor Suceava. Iar pentru a întâmpina primăvara cu o garderobă în tendinţe, vor admira noile colecţii ale brandurilor din Iulius Mall, în cadrul prezentărilor de modă Spring Fashion Show.