În dimineaţa zilei de 4 februarie 2009, sirenele ambulanţelor răsunau în tot oraşul, după ce la Pensiunea „Casa Aristocrat”, de la ieşirea din municipiul Suceava spre Şcheia, mai mulţi turişti au început să se simtă rău şi să acuze stări de greaţă, dureri de cap şi ameţeală.
În total, 18 persoane, dintre care 17 au ajuns la „Urgenţele” Spitalului Judeţean.
Într-o cameră de la etajul I al pensiunii a fost găsit fără suflare un bărbat în vârstă de 45 de ani, Daniel Ciupercă, din Focşani.
Bărbatul, reprezentantul unei firme, venise în delegaţie în Suceava şi se cazase în ziua precedentă la „Casa Aristocrat”.
Iniţial, s-a vehiculat că bărbatul a murit de inimă, că ar fi consumat băuturi alcoolice în combinaţie cu pastile, însă toate aceste zvonuri s-au infirmat. Daniel Ciupercă a murit intoxicat cu monoxid de carbon. De altfel, aceasta a fost cauza intoxicaţiei tuturor celor 18 turişti.
„Dimineaţa, când m-am trezit, mi-am simţit pulsul în urechi, pe pernă, ca şi cum aş fi băut. Am ajuns la baie, am deschis gemuleţul, m-am spălat şi, când am ieşit, am căzut fulgerător. Nu ştiam ce întâmplă cu mine, m-am gândit oare de ce sufăr, ce boală am, ce-am păţit, de ce am căzut jos, cum am leşinat...”, povestea la o zi după nefericitul eveniment unul dintre turiştii intoxicaţi, Cristian Farcaş, din Constanţa.
Soţia turistului decedat le cere despăgubiri vinovaţilor
Au trecut cinci ani de atunci şi nici un vinovat. Dosarul, însă, e aproape de final, după o anchetă greoaie, cu expertize peste expertize, zeci de persoane audiate, fiecare aruncând vina pe celălalt.
Familia turistului mort s-a constituit parte civilă în acest proces şi cere despăgubiri materiale şi morale semnificative.
Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii minori. Reprezentantul familiei Ciupercă, Maria Ciupercă, soţia turistului decedat, va cere în instanţă aproximativ 750.000 de euro: despăgubiri materiale în sumă de 1.130.880 de lei (10.000 de lei reprezentând cheltuieli de înmormântare şi salariul de 4.712 lei pe lună pe care victima l-ar fi adus în familie timp de 20 de ani) şi despăgubiri morale de 500.000 de euro (câte 100.000 de euro de fiecare membru al familiei: cei doi părinţi ai bărbatului decedat, cei doi copii şi soţia acestuia).
Procurorii au pus sechestru asigurator pe bunurile imobile ale societăţii Mer-Dum. „Aberant”, e revoltat proprietarul societăţii, dar şi al pensiunii „Casa Aristocrat”
Pentru a se asigura că familia victimei îşi va putea primi despăgubirile care vor fi stabilite de instanţă în urma procesului care urmează, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au pus sechestru asigurator pe bunurile imobile ale societăţii Mer-Dum SRL, firma lui Gheorghe Filipciuc, cel care deţine şi pensiunea „Casa Aristocrat”.
În dosar sunt puse sub învinuire nu mai puţin de 20 de persoane şi firme, printre care şi firma care a procurat şi montat centrala termică SC Saniterm SRL, reprezentanţi ai acestei societăţi, dar şi E.ON Gaz România, Regiunea Est.
Cu toate astea, anchetatorii, din motive pe care nu le cunoaştem în prezent, s-au îndreptat cu măsura sechestrului asigurator doar asupra societăţii lui Gheorghe Filipciuc. Acesta din urmă a făcut contestaţie în instanţă, contestaţie care s-a judecat vineri la Judecătoria Suceava, însă pronunţarea a fost amânată pentru săptămâna viitoare.
„De la poliţie mi s-a spus că nu pot pune acest sechestru asigurator şi pe imobilele E.ON şi nu înţeleg de ce. M-au găsit pe mine probabil pentru că Mer-Dum-ul e mai solvabil, că nu are nimic gajat. Aberant. În total, sunt bunuri imobile cu o valoare de 5-6 milioane de euro, mult mai mare decât despăgubirile cerute de familia victimei. Numai terenurile Mer-Dum fac trei-patru milioane de euro. Nu ştiu cum s-a făcut calculul. Probabil, din avion. Puteau să pună sechestru asigurator doar pe o parte din acele imobile, până la găsirea vinovatului. Dacă se va stabili că am o parte din vină, da, plătesc, dar vă spun eu că sunt alţii mult mai vinovaţi”, explică Gheorghe Filipciuc.
Cum a ajuns gazul otrăvitor în camerele pensiunii
Primele expertize dispuse în acest dosar au arătat cum a ajuns gazul otrăvitor în camere, în urma unei greşeli de instalare a centralei termice, dar au scos la iveală şi o grămadă de alte nereguli.
Administratorul de la „Casa Aristocrat”, Gheorghe Filipciuc, a explicat în repetate rânduri că nu el a instalat acea centrală termică, ci a apelat la serviciile unei societăţi de profil.
Firma care a procurat şi instalat centrala nu ar fi avut însă certificare profesională din partea organismelor abilitate de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei (MLPTL) şi, mai mult, ar fi încheiat contracte de execuţie, de exploatare-reparare (service) şi de punere în funcţiune pentru cazanele din centrala termică, deşi nu era autorizată ISCIR pentru aceste tipuri de lucrări.
De asemenea, la montajul cazanelor nu s-au respectat prevederile manualului de instalare, utilizare şi întreţinere. Greşeala de montare a făcut ca gazele arse să fie trimise cu presiune şi într-un volum foarte mare în golurile existente între pereţii din zidărie şi panoul tip sendviş, pe zona subsol şi parter, şi între peretele tip sendviş, izolaţia din vată minerală şi rigips, la etajele I şi II ale pensiunii.
Cei de la compania de gaz sunt acuzaţi că au desemnat pentru punerea în funcţiune a instalaţiei de utilizare gaze naturale un angajat care, conform fişei postului, nu avea aceste atribuţii.
Rămâne de văzut, odată cu trimiterea în instanţele de judecată a acestui de dosar, ce alte nereguli au găsit anchetatorii şi, cel mai important, cine va răspunde pentru moartea bărbatului din Focşani şi intoxicarea celorlalţi 17 turişti ai pensiunii „Casa Aristocrat”.
( 2 mar 2014, 13:44:57