Un accident pe cât de cumplit pe atât de stupid a dus la moartea unui copil în vârstă de doar 4 ani. Micuţul a murit după ce vitrina din sufrageria apartamentului bunicii sale a căzut peste el. Tragedia s-a petrecut miercuri după-amiază, în jurul orei 18.00, la Fălticeni, copilul fiind transportat la spitalul municipal din localitate, unde, după efectuarea manevrelor de resuscitare, a fost declarat decedat.
Strigătele bunicii disperate: „Danii, nu murii...”
Din ancheta poliţiei rezultă că băiatul de 4 ani, Daniel O., locuia cu bunica sa, Veronica O., în vârstă de 59 de ani, într-un apartament din Fălticeni, părinţii săi fiind plecaţi la muncă în judeţul Braşov. În timp ce bunica se afla la toaletă, copilul, aflat în sufragerie, s-ar fi urcat pe biblioteca compusă din mai multe corpuri. Ceasul rău a făcut ca acesta să tragă o vitrină, care a căzut peste el.
Copilul a fost găsit de bunică sub vitrină.
Unul dintre vecinii de bloc, Gheorghe Jorea, a relatat: „Bunica plecase de lângă el cu puţin timp înainte, iar în momentul acela copilul a încercat să se suie pe mobilă. Atunci a căzut corpul cu vitrina peste el”.
O altă vecină, Simona Mavrodin, a relatat clipele de coşmar de după accident. „Am auzit-o pe bunică strigând <Danii, nu murii...> şi m-am dus imediat să văd că se întâmplat. Copilul era inconştient, i-am făcut respiraţie gură la gură de două-trei ori şi le-am zis vecinilor care erau în jur să nu-l mişte. Apoi a venit un vecin şi l-a dus cu maşina la spital”, a povestit Simona Mavrodin.
Medicii suspectează că moartea a fost provocată de o leziune la coloana cervicală
Vlad Morariu, manager interimar la Spitalul Municipal Fălticeni, a precizat că minorul a ajuns la unitatea medicală în stop cardio-respirator, fiind resuscitat timp de 25 de minute, după care a fost declarat decedat.
„Din observaţiile noastre medicale se pare că băiatul avea o leziune de coloană cervicală”, a declarat Vlad Morariu.
Poliţiştii au anunţat că au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. Având în vedere cum s-a produs tragedia, mai mult ca sigur nimeni nu poate fi acuzat de moartea copilului. Vecinii au relatat că bunica avea mare grijă de copil şi îl supraveghea permanent, micuţul fiind o fire foarte agitată.
Cauzele exacte ale morţii vor fi stabilite în raportul de necropsie al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Suceava.