Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava a început o amplă acţiune de verificare a firmelor sucevene care fac achiziţii intracomunitare, din ţările Uniunii Europene, de legume, fructe şi carne. Şeful Instituţiei, Cosmin Georgescu, a precizat că acţiunea se desfăşoară la nivel regional, iar din judeţul Suceava sunt verificate şapte societăţi care fac achiziţii intracomunitare. Georgescu a arătat că verificările sunt în desfăşurare, până în momentul de faţă fiind identificate mai multe cazuri de evaziune fiscală, agenţii economici care fac achiziţii de legume, fructe sau carne din ţările Uniunii Europene sustrăgându-se de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat prin nedeclararea veniturilor reale. Şeful Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava a explicat că firmele la care s-au constatat aceste probleme fie nu declarau veniturile reale, fie îşi diminuau baza impozabilă prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli fictive, în special din achiziţii de pe piaţa internă.
Pe de altă parte, Cosmin Georgescu a mai precizat că inspectorii antifraudă verifică în momentul de faţă mai multe firme care comercializează produse accizabile, respectiv alcool, băuturi alcoolice şi combustibili. El a spus că până în momentul de faţă două benzinării din Suceava au fost amendate cu câte 100.000 de lei fiecare, iar la o altă benzinărie s-a aplicat aceeaşi amendă şi s-a dispus confiscarea unei sume de 90.000 de lei.
Şeful Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava a mai adăugat că în perioada următoare, atenţia inspectorilor acestei instituţii va fi îndreptată către societăţile mari, din toate domeniile de activitate, care aduc prejudicii însemnate bugetului de stat.