Nu mai puţin de 4.300 de lei au fost furaţi dintr-un restaurant din municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe geamul de la toaletă.
Potrivit poliţiei, furtul a fost sesizat vineri de administratorul localului, care a declarat că fapta s-a petrecut în noaptea precedentă.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că hoţii au intrat în restaurant prin spargerea geamului de la toaletă.
Banii, care proveneau din încasările din ziua precedentă, se aflau într-o cutie şi au fost lăsaţi de administrator în local pentru a plăti a doua zi facturile.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
(24 feb 2014, 18:14:41