Trei elevi de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava, însoțiți de un profesor coordonator, îi vor reprezenta pe tinerii din întreaga ţară, la Bruxelles, la evenimentul „Europa ta, părerea ta!”(„Your Europe, Your Say”), care va avea loc în perioada 26-28 martie. În contextul unei vizite pregătitoare, ei îl vor întâmpina la liceul sucevean, astăzi, pe Cristian Pîrvulescu, unul dintre membrii români ai Comitetului Economic şi Social European (CESE), organ consultativ al Uniunii Europene.
„Europa ta, părerea ta!” („Your Europe, your say”) este o simulare a activității membrilor CESE, organizată pentru al cincilea an consecutiv, cu participarea unor elevi din cadrul a 28 de școli selecționate dintre 700 de instituții de învățământ candidate, provenind din cele 28 de state membre ale UE (câte o școală din fiecare stat membru). La această sesiune extraordinară, în jur de o sută de elevi, reprezentanţi ai tinerilor din UE, vor dezbate și negocia pentru a ajunge la un consens în legătură cu cele mai importante priorități pentru tineri, în perspectiva alegerilor europene din 2014. De asemenea, elevii vor putea purta un dialog cu preşedintele CESE și cu o serie de înalți demnitari ai Uniunii Europene.
Elevii se vor pregăti pentru eveniment
În cadrul vizitei sale la LPS, Cristian Pîrvulescu, președintele Asociației Pro-Democrația și decan al Facultății de Științe Politice (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti), se va întâlni cu elevii pentru a-i ajuta la pregătirea evenimentului. Acesta le va răspunde la întrebări și le va schița viața de zi cu zi a CESE, precum și funcționarea acestuia. Pîrvulescu le va explica cum să conducă negocierile și cum să formeze o coaliție și, de asemenea, le va oferi câteva piste despre cum să obțină sprijinul aliaților lor.