Poliţia rădăuţeană a fost pusă pe jar, miercuri seară, de dispariţia unei fetiţe în vârstă de 8 ani. Minora Maria Eliza C., ai cărei părinţi sunt plecaţi în Italia, a dispărut miercuri seară, din faţa blocului unde locuia. Crenguţa Moroşan, femeia care are grijă de minoră, a sunat la 112, imediat după ce a observat că fata nu a ajuns acasă, după cursuri. Din fericire, după câteva ore de căutări, lucrătorii de poliţie, coordonaţi de şeful Poliţiei Municipale Rădăuţi, comisarul-şef Eugen Rotaru, au reuşit să o găsească, după miezul nopţii, chiar în apropierea casei.
Minora i-a povestit femeii care o creşte că s-a plimbat pe străzi
Crenguţa Moroşan, femeia care are grijă de Maria Eliza C. şi de frăţiorul ei, Mario, în vârstă de 5 ani, ne-a povestit ce s-a întâmplat miercuri seară. Pentru că trecuse ceva timp de când fata ar fi trebuit să ajungă acasă, femeia s-a alarmat şi a început să o caute. A întrebat de ea printre vecini şi, pentru că nu a găsit-o, a anunţat dispariţia ei la 112.
„De un an şi jumătate, de când este la mine, nu mi-a făcut nici un fel de problemă, însă, din câte mi-a spus învăţătoarea, în ultima perioadă a început să mintă. M-am convins şi eu de asta, pentru că le-a spus poliţiştilor că miercuri seară a fost la colega ei Bianca, şi-au făcut temele împreună, au mâncat, după care s-a culcat acolo. Astăzi (n.r. - ieri), când am vorbit cu doamna învăţătoare şi cu colega ei, am aflat că nu era adevărat nimic din ceea ce a povestit. Mai mult, când a fost găsită, mie mi-a spus că s-a plimbat pe străzi. Până acum nu a minţit şi am rămas surprinsă de atitudinea ei. Aici, la mine în casă, are toate condiţiile să trăiască decent, pentru că nu îi lipseşte nimic”, a povestit Crenguţa Moroşan.
„Mama copiilor trimite pachete cu alimente şi câte 20-30 de euro pe lună”
Maria Eliza C. nu a avut probleme nici la şcoală, anul trecut fetiţa obţinând premiul I, după ce femeia care o creşte s-a ocupat foarte mult de ea. Crenguţa Moroşan, care este pensionară, a completat că, din câte a aflat, tatăl celor doi minori ar fi într-o închisoare din Italia, pentru furt.
Fratele Mariei urmează cursurile la grădiniţă. „Mario este un băieţel cuminte, care încă este mic şi nu înţelege prea multe. Mama copiilor este o femeie cinstită şi muncitoare. Ea lucrează în Italia, pe unde poate, câte o lună, două, şi trimite ce poate şi ea copiilor”, a mai completat Crenguţa Moroşan.
Cazul fetiţei de 8 ani scoate la iveală încă una dintre sutele sau poate miile de situaţii grave de acest fel din România, în care părinţii plecaţi în străinătate şi-au încredinţat copiii unor cunoştinţe.
Pensionara din Rădăuţi ne-a spus că îi creşte pe cei doi fraţi pentru că i s-a făcut milă de ei şi a fost de acord să se ocupe de creşterea lor, pe perioada cât părinţii sunt la muncă în străinătate. Iniţial, copiii au fost lăsaţi în grija unor bunici, însă aceştia sunt foarte buni „prieteni” cu paharul, condiţii în care a decis să se ocupe ea de cei doi fraţi.
„Prima dată au stat cu o bunică de-a lor la Suceava, însă pentru că bătrâna obişnuia să mai tragă cu paharul, i-au luat de acolo”, ne-a spus Crenguţa Moroşan, în vârstă de 55 de ani, care i-a cunoscut pe părinţii copiilor în blocul de garsoniere, unde erau vecini, până la plecarea acestora în străinătate. „Eu i-am cunoscut aici, pentru că până să plece au locuit într-o garsonieră din blocul în care locuiesc şi eu. Eu sunt pensionată de boală. Mama copiilor trimite pachete cu alimente, când poate şi ea, şi câte 20-30 de euro pe lună. Mai aduc de la ţară fasole, ceapă, cartofi, pot spune că mă descurc onorabil”, se justifică femeia care are grijă de cei doi fraţi.
Garsoniera în care locuieşte pensionara şi cei doi fraţi, situată la parterul unui bloc, este bine îngrijită, curată şi este dotată cu tot ce-i trebuie unei familii.
„În ultima perioadă a început să mintă”
La şcoala unde învaţă Maria Eliza, Şcoala Gimnazială Nr. 3 „Mihai Eminescu” din municipiul Rădăuţi, învăţătoarea fetiţei, Carmen Morariu, a declarat că aceasta este o elevă liniştită, însă, în ultima perioadă, a constatat că a început să mintă.
„Ştiu că este lăsată în grija unei vecine, pentru că părinţii sunt în Italia, şi că tatăl este închis acolo. Mai ştiu că fraţii au fost lăsaţi iniţial în grija unor bunici alcoolici şi că apoi o vecină i-a luat de milă. În acelaşi timp, ştiu că această doamnă se ocupă foarte mult de fetiţă şi de fratele ei”, a afirmat învăţătoarea.
Plasament în regim de urgenţă
Pentru că există încă multe necunoscute vizavi de dispariţia fetiţei şi pentru că situaţia celor doi fraţi a intrat în atenţia autorităţilor, ieri dimineaţă, Maria Eliza a fost internată la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat Suceava, după ce a fost adusă de reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Directorul executiv adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Margareta Isăilă, a declarat că „minora a fost găsită nesupravegheată în miez de noapte, în faţa magazinului Unicarm din Rădăuţi. Din declaraţiile minorei, părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar ea, împreună cu fratele mai mic, în vârstă de 5 ani, au fost lăsaţi în grija unei vecine, de care sunt ataşaţi. În aceste condiţii, instituţia noastră a luat măsura plasamentului în regim de urgenţă, iar în termen de cinci zile prevăzut de lege, vom face demersurile necesare în vederea identificării celei mai bune soluţii pentru rezolvarea acestui caz”.
Minor fugit dintr-un centru social din Humor, căutat de poliţie
Poliţia Suceava îl caută pe minorul Ştefan Morari, în vârstă de 17 ani, cu domiciliul în comuna Dorna Candrenilor, care, în dimineața zilei de 18 februarie, sub pretextul că merge la cabinetul medical, a fugit din incinta Complexului de Servicii Multifuncţionale pentru Copilul Aflat în Dificultate Gura Humorului, și nu a mai revenit. Semnalmentele băiatului sunt: înălţime 1,60 m, constituţie atletică, faţă ovală, ten deschis, păr blond, drept, ochi albaştri, nas drept, buze subţiri, fără semne particulare. La momentul dispariției, adolescentul era îmbrăcat cu geacă din tercot de culoare gri închis, până în talie, prevăzută cu fermoar, blugi de culoare albastru deschis, fes de culoare neagră şi bocanci de culoare maro. În cazul în care deţineţi date cu privire la acest minor, sunteţi rugaţi să apelaţi poliţia, la numărul 112, sau să sunaţi la 116.000, număr telefonic special pentru copiii dispăruţi.
(21 feb 2014, 12:01:47