Aproape o sută de funcționari din cadrul instituțiilor sucevene aparținând Ministerului Afacerilor Interne au fost cercetați în cursul anului trecut de către ofițerii anticorupție.
Potrivit statisticilor Direcției Generale Anticorupție -Serviciul Judeţean Suceava, în 2013 au fost înregistrate 91 de dosare penale, în urma cărora au fost cercetate 190 de persoane, 96 dintre acestea fiind din rândul personalului MAI.
În privința funcționarilor MAI, se arată în aceleași statistici, 36 aveau funcţii de conducere, iar restul funcții de execuție.
„Pe structuri, 32 de persoane cercetate fac parte din Poliția Română, 33 din cadrul Poliţiei de Frontieră, opt din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgentă şi una din cadrul Jandarmeriei”, se arată într-o situaţie prezentată de cei de la DGA Suceava, restul funcţionarilor făcând parte din alte instituţii ale MAI.
Multe dintre acuzaţiile aduse funcționarilor respectivi s-au dovedit a fi nejustificate, însă au fost dosare în care s-a dispus trimiterea în judecată sau, cel puţin, s-au aplicat sancţiuni administrative.
Manevră de poliţist: Şofer fără permis, înlocuit la volan cu o altă persoană
Printre funcţionarii MAI trimişi în judecată în cursul anului trecut se numără şi un fost subofiţer al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava (pensionat între timp), dat pe mâna judecătorilor pentru nu mai puţin de şase infracţiuni: abuz în serviciu, instigare la fals în declaraţii, participaţie proprie la fals intelectual, fals intelectual, sustragere sau distrugere de înscrisuri, favorizarea infractorului.
Inculpatul se numește Petru Pîslariu şi, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, respectivul este acuzat că, în calitate de agent-şef principal la Postul de poliţie Arbore, a încercat să măsluiască un eveniment rutier al cărui protagonist nu avea permis de conducere. Acesta din urmă a rupt cu maşina un stâlp de susţinere a reţelei electrice pe raza comunei Arbore.
Poliţistul Pîslariu este acuzat că a instigat o altă persoană să declare în fals că se afla la volan, după care a determinat o colegă de serviciu, poliţistă tot la postul din Arbore, să completeze în mod fals procesul verbal de contravenţie pe numele respectivei persoanei şi nu al adevăratului contravenient, pe care astfel l-a scăpat de dosar penal pentru conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice.
Pentru a acoperi toate urmele, agentul Pîslariu a făcut pierdută şi declaraţia unui martor luată chiar în ziua comiterii respectivului eveniment rutier.
Ani la rând a decontat chirii fictive într-o casă în care nu locuia
Un alt angajat al IPJ Suceava trimis în judecată anul trecut este un tânăr în vârstă de 29 de ani, Dănuţ Păun, agent la postul de poliţie Mălini.
Respectivul a fost acuzat de procurori că, timp de patru ani, a decontat de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava chirii fictive, prezentând contracte falsificate de închiriere într-un imobil în care nu locuia.
Prejudiciul: 17.457 de lei (achitat integral în timpul procesului).
Între timp, dosarul a şi fost soluţionat de către Tribunalul Suceava, poliţistul primind o amendă administrativă de 1.000 de lei şi fiind achitat pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Pentru chirii fictive sau „umflate” decontate la IPJ Suceava au fost cercetaţi în 2013 şi alţi opt poliţişti, faţă de care procurorii au dispus direct sancţiuni administrative, fără a-i mai da pe mâna judecătorilor.
De la simpli agenţi, la şefi
Cel mai mediatizat caz al unui funcţionar MAI cercetat de structurile anticorupţie este cel al fostului şef al IPJ Suceava, comisar-şef Ioan Nicuşor Todiruţ, trimis în judecată în cursul anului trecut în afacerea achiziţionării sediului Poliţiei municipiului Suceava la o valoare supraevaluată.
Diferenţa dintre preţul de achiziţie şi valoarea de piaţă a imobilului respectiv, au stabilit anchetatorii, este de aproape 5,9 milioane de lei.
În acelaşi dosar a fost dat pe mâna judecătorilor şi fostul şef al Serviciului Logistic din cadrul IPJ Suceava, comisarul-şef Alexa Dumitru Teodorovici.
Angajaţi ISU şi un jandarm, în vizorul ofiţerilor DGA
Pe lista angajaţilor MAI din judeţ cercetaţi de ofiţerii anticorupție în 2013 s-au aflat şi opt cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
E vorba de trei dosare înregistrate la Secţia Militară a Direcţiei Naţionale Anticoprupţie, din care unul, în care erau vizaţi şase angajaţi, cercetaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, a fost soluţionat cu neîncepere a urmăririi penale.
Alte două dosare sunt încă în lucru, efectuându-se cercetări faţă de alţi doi angajaţi ISU pentru primire de foloase necuvenite, respectiv abuz în serviciu contra intereselor publice.
Tot la DNA -Secţia Militară se află în lucru şi un dosar privind un angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, acuzat că este implicat în activități comerciale.
Unde sesizaţi fapte de corupţie ale funcţionarilor MAI
Pentru sesizări privitoare la săvârşirea unor acte şi fapte de corupţie de către funcţionarii Ministerului Administraţiei şi Internelor, cetăţenii se pot adresa Direcției Generale Anticorupție -Serviciul Judeţean Suceava.
„Cetăţenii pot face sesizări prin intermediul liniei gratuite TELVERDE 0800.806.806, prin e-mail la adresa anticoruptie_petitii@mai.gov.rosau la numărul de telefon 0230/203340, respectiv la adresa de e-mail suceava.dga@mai.gov.ro”, explică reprezentanţii DGA Suceava.
Audienţele se desfăşoară la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava, adresa str. Petru Rareş nr. 5, în incinta Camerei de Conturi Suceava, de luni până vineri între orele 08:00-16:00.
(21 feb 2014, 12:13:11