Un exemplu emoţionant de solidaritate umană a fost dat, în aceste zile, de toţi cei care au telefonat sau au venit la redacţia ziarului „Monitorul de Suceava” pentru a-l ajuta pe Ioan Ghimiş, suceveanul care mai avea nevoie de 350 de lei pentru a-şi repara proteza care îi înlocuieşte piciorul drept, pierdut în urma unui accident de tren, la vârsta de 14 ani.
Prima persoană care ne-a contactat a fost o tânără femeie de afaceri, Elena Ihnatiuc, proprietara firmei Abenor Interim, care a oferit 600 de lei, sumă ce acoperă integral costul reparaţiei, de 500 de lei. Apoi a venit Leonard Breabăn, de la firma de pază şi protecţie NGGS, cu 350 de lei, pe care i-a lăsat pentru familia Ghimiş, după ce l-am informat că banii pentru reparaţia protezei au fost deja donaţi. La fel au procedat toţi ceilalţi care au telefonat marţi şi miercuri, spunând că aceşti oameni necăjiţi dar oneşti oricum au nevoie de ajutor.
O familie de pensionari dintr-o comună suceveană a venit cu 300 de lei, alt pensionar cu 50 de lei, altul cu 100 de lei. Câţiva oameni de afaceri au contribuit şi ei cu sume cuprinse între 100 şi 400 de lei.
Au fost români din Franţa, Austria, Spania şi Italia care ne-au cerut numărul de telefon al lui Ioan Ghimiş, care l-au contactat deja şi îl vor ajuta în mod direct, fie cu bani, fie cu rechizite şi alte lucruri necesare la şcoală pentru fiica sa, elevă la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, clasa de vioară.
Ioan Ghimiş: „Le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat. Nu am cuvinte să vă spun ce simt”
Cu vocea gâtuită de emoţie, Ioan Ghimeş ne-a spus că a fost vizitat de „o doamnă din Suceava”, care i-a dus fetiţei dulciuri, alimente, alte lucruri strict necesare, dar şi „o rochiţă şi pantofi cum n-am crezut că o să aibă vreodată fetiţa mea”. „Când am văzut eticheta am ameţit. Numai rochiţa a costat 2,5 milioane de lei vechi! Doamna a spus că o să-i mai aducă şi alte lucruri copilului”, a spus Ioan Ghimiş.
Ieri dimineaţă, la sugestia lui, ca nu cumva să avem vreun dubiu în privinţa folosirii banilor, am fost împreună la firma care se ocupă de proteze şi am achitat costul reparaţiei. Altă parte din banii strânşi a fost utilizată pentru a plăti cheltuielile de întreţinere pentru luna decembrie, 300 de lei. A fost singura restanţă la întreţinere, de regulă plăteşte lună de lună pentru că altfel suma devine prea mare şi nu mai reuşeşte să o achite.
Restul de bani, plus sumele care s-au mai adăugat ieri şi, poate, astăzi, vor fi folosiţi de familia Ghimiş cum crede de cuviinţă. „Le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat. Nu ştiu, nu am cuvinte să vă spun ce simt, mai ales că nici nu mă aşteptam ca, după ce se acoperă suma care îmi mai trebuia pentru reparaţie, oamenii să dorească să mă mai ajute”, ne-a declarat Ioan Ghimiş.
Familia Ghimiş nu are probleme cu alcoolul sau drogurile, nu face scandal şi nu se numără printre chiriaşii cu probleme ai municipalităţii. Locuieşte într-o locuinţă socială şi are un venit lunar format din indemnizaţia de persoană cu handicap de grad II, de 234 de lei, şi alocaţia copilului de 40 de lei. Speră ca de anul viitor venitul familiei să crească şi cu o bursă de merit pentru rezultatele la învăţătură ale copilului.
(20 feb 2014, 11:57:02