Senatoarea Steliana Vasilica Miron şi-a sărbătorit ziua de naştere la locul de muncă, adică în Parlamentul României. Ea a avut parte de mai multe surprize din partea colegilor parlamentari, printre cei care au felicitat-o numărându-se şi preşedintele Senatului şi al Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu.
Pe lângă buchetele de flori pe care le-a primit, Steliana Vasilica Miron a primit urări de bine de la microfonul Senatului, iar alţi colegi parlamentari i-au oferit un tort şi o cruciuliţă.
„Au fost momente emoţionante şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au gândit la mine. Îmi pare rău că am fost departe de familie, cu care voi sărbători ziua aniversară la întoarcerea acasă”, a declarat Steliana Vasilica Miron.
Senatoarea liberală care reprezintă în Parlamentul României zona de munte a judeţului Suceava a mărturisit că nu le va rămâne datoare colegilor din Senat.
„Peste câteva zile voi organiza o petrecere la Club Diesel din Bucureşti, la care sunt invitaţi colegi şi prieteni din toate partidele politice din Parlamentul României. Vor fi prezenţi în jur de 60-70 de senatori şi deputaţi, şi sunt convinsă că va fi o petrecere foarte frumoasă”, a arătat Steliana Vasilica Miron.
În ceea ce priveşte cadoul de la soţ, senatoarea liberală a spus că aşteaptă o surpriză care trebuie să cuprindă obligatoriu şi o masă romantică.