Georgia Skipper are 18 ani, este studentă în Noua Zeelandă, iar prin intermediul unui program de stagii de voluntariat, oferit de organizația AIESEC (Association Internationale des Etudiants en Sciences Economiques et Commerciales), a venit la Suceava pentru a-i ajuta pe preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit „1, 2, 3” Suceava să se familiarizeze cu limba engleză. Stagiul de voluntariat are o durată de şase săptămâni şi face parte din proiectul numit „International Kindergarten”.
Georgia Skipper este studentă la Facultatea de Psihologie (anul II) din cadrul Universităţii din Auckland.
După ce a vizitat un orfelinat în Vietnam în 2011, şi-a dat seama că vrea să facă voluntariat cu copii pentru a-i ajuta și a contribui la educația lor.
Potrivit tinerei, „AIESEC mi-a oferit cea mai bună posibilitate de a face acest lucru, așa că am aplicat. Am decis să vin în Suceava pentru că atunci când căutam un stagiu de voluntariat nu conta foarte mult unde urma să merg, atât timp cât aveam să lucrez cu copii”.
La grădiniţa din municipiul Suceava lucrează zilnic cu trei grupe de aproximativ 30 de copii între 4 și 7 ani. Fiecare săptămână are câte o temă, iar tânăra voluntară încearcă să îi înveţe jocuri și cântece în engleză care să aibă legătură cu tema propusă. De asemenea, îi învaţă pe micuţi şi lucruri despre ţara din care provine.
„Sunt foarte impresionată de standardele grădinițelor din România și cred că dacă aș fi mers la o astfel de grădiniță atunci când aveam vârsta potrivită, cu siguranță mi-ar fi plăcut foarte mult”, spune Georgia Skipper.
S-a obişnuit greu cu clima din România
Tânăra spune că în Auckland cea mai joasă temperatură care se poate înregistra este de 3 grade Celsius, astfel că s-a acomodat mai greu cu temperaturile negative de la Suceava.
„Am văzut zăpadă doar o singură dată, în Noua Zeelandă ninge doar în partea de sud a țării. Când am ajuns în România, am avut un șoc în ceea ce privește temperatura și mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu ea”, afirmă Georgia.
Tânăra spune că la Suceava se simte ca acasă, oamenii sunt prietenoşi şi o tratează ca pe un membru al familiei lor. Eaîşi va încheia stagiul de voluntariat vineri.
De partea cealaltă, conducerea Grădiniţei „1, 2, 3” este foarte mulţumită de activitatea desfăşurată de Georgia la Suceava.
„Este foarte carismatică, are jocuri şi metode de învăţare inedite şi noi, iar copiii o îndrăgesc foarte mult”, a menţionat Niculina Niţă, directorul grădiniţei menţionate.