Nu mai puţin de 14 percheziţii au fost efectuate ieri în mai multe judeţe din ţară, printre care şi Suceava, într-o acţiune de amploare de recuperare a bunurilor şi monedelor aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional, sustrase din situri arheologice protejate şi supuse procesului de spălare pe piaţa de antichităţi.
Acţiunea a fost condusă de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în cooperare cu organele specializate ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Biroul de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului Cultural Naţional şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Potrivit unui comunicat de presă, anchetatorii au descins cu mandate de percheziţie la diferite adrese din judeţele Hunedoara, Timiş, Cluj, Covasna, Brăila, Suceava, Constanţa, Argeş şi municipiul Bucureşti, „la domiciliile unor persoane despre care există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunilor de furt calificat de bunuri culturale şi spălare de bani”.
„În cauză, s-a reţinut că persoane care practică braconajul arheologic efectuând detecţii ilegale au sustras din situri arheologice protejate, aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional al României, cantităţi importante de artefacte şi monede antice care, ulterior, au fost supuse unor activităţi sistematice de valorificare şi spălare prin intermediul reţelei internet”, se arată în comunicatul remis de anchetatori.
Ce au găsit anchetatorii la Suceava
Potrivit unor surse judiciare, în judeţul nostru a fost o singură percheziţie, la un apartament de pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava, la un anume Alexandru P.
Din informaţiile noastre, bărbatul ar fi colecţionar, întrucât avea casa plină de lucruri vechi de valoare (cărţi, tablouri, monede).
Din apartamentul acestuia, anchetatorii au ridicat în jur de 130 de monede antice despre care există suspiciunea că fac obiectul cercetărilor în acest dosar.
Bunuri estimate la peste 100.000 de euro, găsite în urma percheziţiilor
Anchetatorii au anunţat ieri după-amiază că în urma celor 14 percheziţii au fost ridicate şi indisponibilitate următoarele bunuri: 3.520 de monede antice şi medievale, trei detectoare de metale, soluţii şi reactanţi pentru curăţarea monedelor, aproximativ 300 de kilograme de unelte şi arme antice din fier (dacice şi romane), precum şi vase ceramice antice şi medievale.
Conform evaluării prealabile efectuate de experţi, artefactele sunt originale şi provin din siturile arheologice de interes naţional şi prioritar din Munţii Orăştiei, din Transilvania, Banat şi din zona Dobrogei şi a Moldovei, aflate pe Lista Monumentelor Istorice, precum şi în Registrul Arheologic Naţional.
„Au fost identificate numeroase piese cu privire la care există date că fac parte din categoria <Tezaur>, fiind evaluate, în totalitate, la peste 100.000 de euro”, susţin anchetatorii.