Acţiunea de amploare de acum două zile a poliţiştilor suceveni, în urma cărora s-au făcut şase percheziţii domiciliare la tot atâţia suspecţi în dosarul bătrânilor tâlhăriţi în propriile case de indivizi mascaţi, a fost un mare fiasco, întrucât deşi acuzaţiile erau extrem de grave, toate persoanele bănuite în acest caz au rămas în libertate, anchetatorii neavând probe împotriva acestora.
Dintre cei şase suspecţi, doar unul a fost reţinut pentru 24 de ore (Florin Stoica, 22 de ani, din Adâncata), însă şi acesta a fost eliberat ieri din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, procurorul de caz luând faţă de acesta măsura controlului judiciar.
Ambulanţa, chemată la una dintre percheziţii. „Când a văzut atâţia mascaţi, i s-a făcut rău”
Între timp, rude ale persoanelor vizate de descinderile de luni dimineaţă acuză poliţiştii de abuz.
Angelica Ursulean este soţia lui Gheorghe Ursulean (46 de ani), din comuna Siminicea, şi el aflat pe lista suspecţilor în acest caz.
Femeia a mărturisit ieri că soţul ei este cardiac şi în timpul percheziţiilor i s-a făcut rău, fiind solicitată o ambulanţă pentru a i se oferi îngrijiri medicale.
„Când a văzut atâţia mascaţi, i s-a făcut rău. Au spus (n.r. - poliţiştii) că ascunde bunuri furate, dar nu au găsit nimic. Pe oricine întrebaţi în comună vă spune că Gheorghe Ursulean nu a furat nici măcar o găină. Mi-au răscolit casa. Mi-e şi ruşine să ies din casă. Stăm într-o căsuţă cu două camere, nici baie nu am în casă”, mărturisea femeia, povestind că poliţiştii au mai venit într-un an la casa lor, să caute alcool de contrabandă, însă şi atunci au plecat cu mâna goală. „Aveam vreo doi litri de rachiu pentru sărbători”, aproape că plângea la telefon Angelica Ursulean.
Victime: patru bătrâni cu vârste între 72 şi 86 de ani
Surse judiciare ne-au mărturisit şi motivul pentru care suspecţii nu au putut fi puşi sub acuzare: poliţiştii nu au probe suficiente împotriva respectivilor.
Luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au transmis un comunicat de presă prin care anunţau cele şase percheziţii făcute în acest caz, cinci dintre descinderi fiind făcutepe raza comunelor Adâncata şi Siminicea, iar a şasea în comuna botoşăneană Vlădeni.
Persoanele vizate de această anchetă, cei şase suspecţi, erau acuzaţi că în perioada noiembrie 2013 - februarie 2014 au făcut parte dintr-o bandă care a tâlhărit mai mulţi bătrâni, victimele fiind atacate în propriile case, ameninţate cu acte de violenţă, în unele cazuri cu cuţitul la gât, şi jefuiţi.
Atacatorii, explicau cei de la poliţie, au acţionat în majoritatea cazurilor cu cagule pe faţă, pentru a nu putea fi recunoscuţi.
„Despre cele şase persoane existau indicii că au fost implicate în săvârşirea mai multor furturi şi tâlhării în zona limitrofă a municipiului Suceava sau că au valorificat bunuri obţinute urmare a săvârşirii infracţiunilor”, explica luni purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu.
Conform informaţiilor furnizate de poliţie, în perioada 27 noiembrie 2013 - 4 februarie 2014, patru bătrâni din Salcea, Siminicea şi Adâncata, cu vârste cuprinse între 72 şi 86 de ani, au fost victimele unor tâlhării comise după acelaşi mod de operare.
Dumitru V., în vârstă de 86 de ani, din Prelipca - Salcea, este unul dintre bătrânii tâlhăriţi. Tâlharii i-au intrat în casă după lăsarea întunericului, i-au pus cuţitul la gât şi i-au luat 1.400 de lei, bani pe care octogenarul îi ţinea într-o Biblie.