Maratonul dragostei, organizat de Iulius Mall Suceava pentru toţi cei care sărbătoresc Valentine's Day, a culminat, vineri seara, cu o serie de evenimente şi surprize pentru miile de suceveni care au ales să sărbătorească evenimentul în îndrăgita destinaţie de cumpărături şi petrecere a timpului liber.
Vineri seara, începând cu ora 18.00, pe scena de la etajul centrului comercial, miile de suceveni care au venit să sărbătorească alături de cei dragi au avut ocazia să descopere cele mai noi colecţii ale brandurilor din Iulius Mall, în cadrul a numeroase prezentări de modă, de la ţinute de seară, haine de zi, până la lenjerie intimă şi rochii de mireasă.
Cuplurile prezente în sală au fost invitate să participe la mai multe concursuri amuzante, care să dovedească sentimentele puternice dintre parteneri, de fiecare dată fiind răsplătite cu premii.
De la frumoase demonstraţii de dans, ale unor dansatori cu vârste fragede, dar foarte pricepuţi, până la energice demonstraţii de fitness, după modelul unor stiluri de luptă ori săltăreţe „kangoo jumps”, spectacolul s-a dovedit a fi unul foarte diversificat, reuşind să reţină atenţia publicului numeros, ore în şir.
O prezenţă interesantă pe scenă a fost şi cea a doi barmani pricepuţi, Alex şi Ionuţ, care au oferit un „bar show” care i-a lăsat pe mulţi cu gura căscată de uimire, urmărind sticlele zburătoare, prinse cu dexteritate nu doar în mână, ci şi pe diverse părţi ale corpului, focul de artificii aruncat dintr-o chitară manevrată pe ritmuri de rock, dar şi sticlele „flambate”, jonglate cu dexteritate, care au făcut un spectacol reuşit, aplaudat din plin.
Elena Gheorghe, mesagera dragostei
Cea mai aşteptată prezenţă pe scenă a fost cea a cântăreţei Elena Gheorghe, o voce cu un timbru deosebit, care ţi se întipăreşte în memorie şi răsună ca un ecou chiar şi după ce melodia s-a sfârşit. „Vocea ta”, „Ecou”, „Până la stele”, „The Balkan girls”, „Până dimineaţa”, „Jumătate” şi „Disco Romancing” au fost câteva din melodiile care au încântat miile de spectatori, timp de aproape o oră.
Sute de mâini ridicate în aer, voci care intonau la unison versurile melodiilor ei, ţipete de încântare, declaraţii de iubire, îndrăgostiţi care se ţineau în braţe, legănându-se pe ritmurile muzicii ei, toate au făcut o atmosferă frumoasă, la un concert reuşit, Elena Gheorghe dovedindu-se un mesager al dragostei, de Ziua Îndrăgostiţilor.
Târgul de Nunţi Bucovina
Timp de trei zile, cuplurile care au decis să îşi unească destinele au fost aşteptate la Târgul de Nunţi Bucovina, organizat la Iulius Mall de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava. Peste 35 de firme din domeniu s-au pregătit cu oferte atractive pentru nunţi de vis, iar vizitatorii au putut participa şi la o tombolă specială, al cărei mare premiu este o „nuntă la cheie”, în valoare de 1.000 de euro.
De Ziua Îndrăgostiţilor, prin tragere la sorţi a fost desemnat şi câştigătorul campaniei „iLove”, acesta fiind premiat cu două iPhone 5, unul pentru el şi altul pentru persoana iubită.