Comuna Ciocăneşti a obţinut ieri titlul de „Satul cultural al României” pe 2014, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Cele mai Frumoase Sate din România (AFSR), sub înaltul patronaj al Ambasadei Franței în România, program derulat cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism. Pe poziţia a doua s-a situat tot o comună din Bucovina, Poiana Stampei. Diplomele le-au fost înmânate primarilor de Maria Grapini, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism. Aceasta i-a felicitat personal pe primarii celor două comune fruntaşe, Radu Ciocan - Ciocăneşti şiViluţ Mezdrea - Poiana Stampei, cărora le-a promis tot sprijinul în derularea proiectelor culturale pe care şi le-au propus să le realizeze în acest an.
În finala pentru titlul de „Satul cultural al României”, pe lângă cele două comune din judeţul Suceava, s-au mai aflat comunele Cumpăna (județul Constanța), care, după deliberare, a ocupat locul III, Izvoarele (județul Prahova) – locul IV şi Bezdead (județul Dâmbovița) – locul V.
„Mă bucur mult că primele două locuri au fost ocupate de două comune din Bucovina”
Primarul comunei Ciocăneşti, Radu Ciocan, ne-a spus că acest titlu îl onorează, dar, în acelaşi timp, în responsabilizează să organizeze toate proiectele culturale propuse în acest an la cel mai înalt nivel. „Mă bucur mult că primele două locuri au fost ocupate de două comune din Bucovina. Toţi ochii sunt pe noi acum. De aceea, voi solicita şi un sprijin financiar din partea autorităţilor judeţene, pentru a organiza toate proiectele culturale la standarde înalte. Nu am prevăzut aşa ceva în buget şi nici nu puteam să cerem finanţare, înainte de a vedea rezultatele concursului. Am primit felicitări de la ministrul Grapini şi promisiuni că ne va sprijini în realizarea proiectelor”, ne-a spus primarul Ciocan, care deja se gândeşte la primul eveniment cultural ce va fi organizat în comună, cel de pe 1-2 martie - Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate.
Pe 1 martie, la Poiana Stampei, Balul Gospodarilor
Comuna Poiana Stampei s-a situat pe locul secund, la mică diferenţă de prima poziţie. Edilul comunei Poiana Stampei, Viluţ Mezdrea, ne-a spus că este fericit, în primul rând, pentru că primele două locuri s-au întors în Bucovina. „Avem certitudinea că, în acest an, vom organiza toate evenimentele culturale pe care ni le-am propus. Anul trecut am primit sprijin logistic, dar nu numai, din partea Ministerului Turismului, în organizarea evenimentului <Întâlnire cu fiii satului>. Ministrul Grapini a fost prezent anul trecut la acest eveniment, organizat la Poiana Stampei. Ea ne-a felicitat şi acum, pentru că am obţinut locul doi în concursul pentru titlul de <Satul cultural al României>”, a completat primarul Viluţ Mezdrea. Pe 1 martie, la Poiana Stampei va fi organizat Balul Gospodarilor.
Sprijin pentru cel puţin zece evenimente culturale de amploare
Una dintre condiţiile de participare la concurs a fost ca în fiecare comună să fie organizate cel puţin zece evenimente culturale de amploare pe an. Evaluarea comunelor candidate a avut loc ieri, la sediul Ambasadei Franței în România.
Comuna Ciocăneşti - „Satul cultural al României 2014” - va primi, pe parcursul acestui an, tot sprijinul autorităţilor şi Asociaţiei Cele mai Frumoase Sate din România în organizarea mai multor evenimente culturale şi turistice menite să promoveze potenţialul turistic al zonei şi să conserve tradiţiile din satele româneşti.
Comunele de pe locurile 2-5 vor organiza fiecare câte un eveniment în cadrul programului cultural.
(14 feb 2014, 12:03:20