La 15 februarie 2014 se împlinesc 163 de ani de la naşterea lui Spiru Haret, personalitate marcantă a spiritualităţii româneşti, matematician, astronom, pedagog şi reformator al învățământului românesc. În acest context, elevii Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, îndrumaţi de profesorii lor şi coordonaţi de directorul colegiului - prof. Virginel Iordache, organizează o serie de activităţi aniversare pe parcursul zilelor de 14 şi 15 februarie.
Seria manifestărilor va debuta la ora 10.00 cu dezbaterea „Erupţia solară” şi cu concursul şi sesiunea de referate „Personalitatea lui Spiru Haret”.
De la ora 11.00, oră la care directorul unităţii va susţine cuvântul de deschidere, liceul va găzdui şi o dezbatere pe tema „Şcoala românească – trecut, prezent şi viitor”, urmată de simpozionul interjudeţean „Dimensiuni creative ale învăţământului românesc”, acţiune ce îşi propune dezvoltarea cunoaşterii şi înţelegerii diversităţii culturale şi lingvistice europene în rândul profesorilor şi elevilor.
De la ora 12.00 este programată acţiunea „Portret – Spiru Haret - triumful pedagogiei româneşti”, ce vizează promovarea operei ştiinţifice a lui Spiru Haret şi formarea în rândul elevilor a unei atitudini pozitive faţă de valorile naţionale.
Totodată, în laboratorul de chimie va fi proiectat filmul documentar „Protejarea mediului ambiant – Apa izvorul vieţii”.
Activităţile vor continua cu dezbaterea „Spiru Haret şi modernizarea învăţământului românesc”, organizată de prof. Maria Atănăsoae, împreună cu elevii clasei a XI-a E, şi cu prezentarea de proiecte pe tema „Contribuţiile lui Spiru Haret la modernizarea statului român”.
De asemenea, elevii vor putea participa la competiţia de cultură generală „Ştii mai multe, eşti mai bun!”, concurs ce cuprinde itemi din domenii de cunoaştere diverse (literatură, artă şi ştiinţă) şi care vizează valorificarea şi îmbogăţirea universului cultural al elevilor.
Tedeum religios, în aula colegiului
Tot astăzi, de la ora 12.00, Cătălin Stărică, absolvent al Colegiului „Spiru Haret”, actualmente profesor la Institutul Naţional de Statistică (Universitatea din Neuchâtel, Elveţia), va conferenţia, la invitaţia prof. Călin Oanea, pe tema „Deschideri spre noi orizonturi”.
Alte activităţi programate pentru celebrarea patronului spiritual al şcolii sunt: „Femeile române în cultura europeană” - activitate coordonată de profesor Svetlana Florea, ce vizează familiarizarea elevilor cu valorile spirituale ale culturii naţionale, evidenţiind rolul acestora în spaţiul european interbelic, şi „Sportul în imagini” - expoziţie de lucrări grafice.
Mâine, de la ora 10.00, va avea loc un tedeum religios, în aula colegiului.