Încă din perioada anilor '90, când o grupare formată din mai mulți suceveni jefuia oficii bancare din Germania, fiind cunoscuți drept „banda germaniştilor”, Suceava a rămas unul dintre județele care a livrat cei mai mulţi infractori români în străinătate.
An de an, la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava se primesc informări de la autorităţile altor state despre suceveni care au comis fărădelegi în afara graniţelor ţării.
În 2013, de exemplu, potrivit statisticilor puse la dispoziție de purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, subcomisarul Ionuţ Epureanu, nu mai puțin de 223 de persoane din județul Suceava au fost reţinute/arestate sau condamnate pe teritoriul altor state.
Subcomisarul Epureanu precizează că nu deține informații referitoare la infracțiunile pentru care au fost încătușați cei 223 de suceveni, explicând că cei de la IPJ Suceava primesc doar date numerice, fără alte explicaţii.
„În procente, 53% dintre autorii de fapte penale comise de suceveni în străinătate sunt din zona municipiilor Suceava şi Rădăuţi”, explică purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Furturi şi tâlhării comise de suceveni în mai toată Europa
Subcomisarul Ionuţ Epureanu a arătat de asemenea că, în cursul anului trecut, Centrul de cooperare poliţienească internaţională a înaintat către IPJ Suceava dispoziţii de efectuare de verificări privind 70 de persoane din judeţul Suceava despre care deţineau date că au încălcat legislaţiile altor stare.
Pe lângă aceste persoane, s-au mai efectuat verificări în cazul altor 65 de persoane în baza dispoziţiilor Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Pe de altă parte, şi poliţiştii suceveni le-au furnizat informaţii colegilor lor din alte state despre persoane din judeţ despre care existau date că au săvârşit infracţiuni în afara graniţelor ţării.
În acest sens, au fost întocmite 41 de informări către Centrul de cooperare poliţienească internaţională.
„Informările întocmite de poliţiştii suceveni au vizat în principal fapte de furt şi tâlhărie săvârşite în Europa Occidentală: Italia, Spania, Germania Elveţia, Marea Britanie, Franţa, Austria, dar şi Grecia”, a declarat subcomisarul Epureanu.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene a arătat de asemenea că analiza comparativă evidenţiază un trend descendent al infracţiunilor semnalate (-27%), de la 255 în anul 2012, la 188 în anul 2013.
Deşi per total infracţiunile comise de suceveni în străinătate au scăzut faţă de anul trecut, se remarcă totuşi o creştere la faptele de tâlhărie, fals şi înşelăciune.
Percheziţii făcute în zona Rădăuţi, într-un dosar cu furturi de utilaje de un milion de euro din Belgia
În luna decembrie a anului trecut, trei ofiţeri şi un procuror din Belgia, cu sprijinul poliţiştilor suceveni, au făcut 11 percheziţii (pe 4 şi 16 decembrie), fiind vizate mai multe persoane bănuite că fac parte dintr-o grupare care a comis mai multe furturi, în principal utilaje folosite în construcţii, valoarea prejudiciului în acest dosar, instrumentat de Procuratura din Bruges, fiind de aproximativ un milion de euro.
Cinci dintre percheziţii au fost efectuate la locuinţele lui Radu Luchian, din Măneuţi, cel care deţine şi un club cu piscină, cât şi la SC Step Up Design SRL Măneuţi, firmă deţinută de acelaşi Luchian. Mascaţii au intrat şi în două locaţii aparţinând lui Dan Liviţchi, din Milişăuţi, respectiv la locuinţa lui Irimia Gheorghe Nistor, din Volovăţ.
Percheziţii au fost făcute în acest dosar şi pe raza localităţilor Vicovu de Sus, Vicovu de Jos şi Rădăuţi.
În total, din percheziţiile din zona Rădăuţi au fost ridicate mai multe buldoexcavatoare şi utilaje grele, 19 miniutilaje şi subansamble ale unor schele metalice folosite în construcţii, despre care există indicii că ar fi furate de pe teritoriul Belgiei.
Mandate europene de arestare pe numele a zeci de suceveni
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Suceava au pus în executare în 2013 nu mai puţin de 19 mandate europene de arestare, dintre care 13 care vizau persoane din judeţul Suceava, acuzate de autorităţile judiciare ale altor state de infracţiuni comise în străinătate.
Totodată, potrivit datelor transmise de procurorul general al PCA Suceava, Vasile Mandici, unităţile de parchet din judeţele Suceava şi Botoşani au formulat 70 de cereri pentru emiterea de mandate europene de arestare şi darea în urmărire internațională a suspecților, zeci dintre aceştia fiind suceveni.
De asemenea, potrivit datelor statistice ale PCA Suceava, s-au dispus şi efectuat zeci de comisii rogatorii internaţionale în state ca Italia, Ungaria, Spania, Austria, Germania, Portugalia, Polonia, Belgia, Slovenia, Grecia, China şi Muntenegru.
(13 feb 2014, 17:54:50