Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, precum şi cei din cadrul parchetelor locale din judeţ (Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Vatra Dornei, Rădăuţi şi Gura Humorului) au soluţionat prin rechizitoriu în cursul anului trecut 1.350 de dosare, fiind trimişi în judecată nu mai puţin de 1.691 de inculpaţi, din care 180 în stare de arest preventiv.
Dintre aceste dosare soluţionate prin rechizitorii, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, 26 de cauze au avut ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală cu prejudicii de aproape 8,4 milioane de lei, din care aproape două milioane de lei au fost recuperaţi în cursul urmăririi penale.
Dosarele de contrabandă (exceptând cele instrumentate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Suceava) s-au concretizat în 45 de rechizitorii (147 de inculpaţi, 18 în arest preventiv).
În privinţa infracţiunilor de corupţie, cele de competenţa Parchetului de pe lângă Tribunal, au fost întocmite patru rechizitorii.
De asemenea, s-a înregistrat şi un dosar având ca obiect infracţiunea de spălare de bani, fiind trimişi în judecată doi inculpaţi, prejudiciul reţinut fiind de aproximativ 800.000 de euro.