Ziua de 2 februarie este o zi importantă din Calendarul evenimentelor ecologice – Ziua Mondială a Zonelor Umede. Aceasta a fost stabilită de Convenţia de la Ramsar, pentru sensibilizarea opiniei publice privind importanţa zonele umede, care constituie importante resurse de apă şi au valoare economică, ştiinţifică, recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă.
Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Suceava, Vasile Oşean, a precizat că tema pentru Ziua Mondială a Zonelor Umede din acest an este „Zonele Umede şi Agricultura”, iar sloganul este “Zonele umede şi Agricultura: Parteneri pentru dezvoltare”.
„Prin alegerea acestei teme şi a acestui slogan se doreşte desfăşurarea unei campanii de încurajare a acţiunilor/măsurilor ce conduc la practici agricole care să susţină zonele umede sănătoase, fiind bine cunoscut rolul esenţial al zonelor umede în dezvoltarea agriculturii. Stabilirea temei are legătură cu problemele globale ale omenirii, dar şi cu problemele europene: creşterea numărului populaţiei, creşterea presiunii umane asupra mediului pentru asigurarea resurselor de hrană şi risipa de alimente/creşterea cantităţii de deşeuri alimentare”, a explicat directorul APM Suceava.
ONU a declarat 2014 Anul Internaţional al Agriculturii de Familie, pentru a promova activitatea micilor fermieri. Astfel, forurile internaţionale atrag atenţia lumii asupra rolului fermelor mici în reducerea foamei şi sărăciei, protejând în acelaşi timp mediul şi biodiversitatea, contribuind la o dezvoltare durabilă a zonelor rurale.
Agricultură distructivă şi risipă de alimente
De asemenea, Parlamentul European a desemnat 2014 drept Anul european de combatere a risipei de alimente. Acţiunile din acest an urmăresc sensibilizarea oamenilor astfel ca, până în 2025, cantitatea de deşeuri alimentare să se reducă la jumătate. La ora actuală, 42% din risipa de alimente la nivel european e generată de gospodăriile individuale, urmate de supermarketuri şi restaurante. Aceasta în condiţiile în care 79 de milioane de cetăţeni europeni trăiesc sub pragul sărăciei.
„Campania din data de 2 februarie 2014 propune unirea eforturilor tuturor celor care pot lua măsuri (de la fiecare cetăţean în parte până la forurile care deţin puterea de decizie) pentru reducerea impactului agricol asupra zonelor umede şi o dezvoltare economică durabilă. Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava invită agricultorii, dar şi restul populaţiei, să aibă mai multă grijă de sănătatea zonelor umede, care contribuie foarte mult la asigurarea resurselor noastre vitale. Să devenim mai prietenoşi cu zonele umede, cu mediul în general!”, a adăugat Vasile Oşean.
Zonele umede reprezintă tipuri de ecosisteme ce se caracterizează printr-o mare diversitate biologică şi ecologică, care furnizează o gamă largă de servicii şi resurse atât populaţiei umane, cât şi altor tipuri de specii. Din păcate, omul nu a putut înţelege, pe deplin, rolul important al acestor ecosisteme, pe care le-a supus unei presiuni majore ce a condus la dispariţia şi distrugerea a aproximativ jumătate din totalul tipurilor de zone umede de la nivel global.
Promovarea dezvoltării economice a condus la desfăşurarea diferitelor activităţi care vizau în special satisfacerea necesităţilor populaţiei umane, fără a ţine cont însă de presiunea produsă asupra zonelor umede. Astfel, pentru obţinerea unui profit cât mai mare în agricultură, omul a început să utilizeze pesticidele şi îngrăşămintele. Impactul asupra zonelor umede: toxicitate, acidifiere, eutrofizare etc., cu alte cuvinte otrăvirea acestora generând, în timp, pierderea lor cu consecinţe grave asupra funcţionării întregului ecosistem.