Miercuri, 29 ianuarie, la Liceul Teoretic Filadelfia Suceava, Consiliul Elevilor a iniţiat un proiect cu prilejul „Zilei internaţionale a nonviolenţei în şcoli”. Claudiu Lucescu, preşedintele Consiliului Elevilor, a moderat evenimentul la care a participat şi subcomisarul Ionuţ Epureanu, din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Cu un mesaj bine argumentat şi ancorat în realitatea vremii, Ionuţ Epureanu a reuşit foarte uşor să rezoneze cu elevii. În cadrul întâlnirii au mai luat cuvântul Margareta Lupaşcu, redactor la Radio Vocea Evangheliei Suceava, care a vorbit despre respect, şi Marius Marici, profesor la Liceul Teoretic Filadelfia, care a abordat într-un mod creativ noţiunile de bullying şi mobbing, două modalităţi de manifestare a violenţei, din ce în ce mai prezente în spaţiul şcolar.