Municipalitatea suceveană este decisă să continue şi chiar să finalizeze anul acesta lucrările de transformare a fostului Cinema Modern în Centrul Cultural Bucovina, deşi singura sursă de finanţare au rămas banii de la bugetul local.
Deşi anul trecut municipalitatea suceveană a făcut o licitaţie pentru obţinerea unui credit cât mai avantajos de finanţare a lucrărilor, de 4,6 milioane de lei, banii nu au putut fi accesaţi din cauza lipsei aprobărilor necesare de la Ministerul de Finanţe, care nu dorea să depăşească gradul de îndatorare naţional, stabilit cu FMI.
„Acum avem aprobarea lor să luăm acest credit, dar culmea, nu mai putem lua banii de la bancă”, a spus miercuri primarul Ion Lungu, care a precizat că a fost informat de CEC Bank că termenul de acordare a împrumutului a expirat la 31 decembrie 2013 şi contractul nu poate fi prelungit.
„Ne mai trebuiesc minim 33 de miliarde de lei vechi pentru finalizarea lucrărilor şi vom asigura aceşti bani din forţe proprii”, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a adăugat că va face comandamente săptămânale de gestionare a lucrărilor de realizare a acestui obiectiv, să se asigure că va fi finalizat până la finele anului.