Un nou dosar de evaziune fiscală care îl are în prim-plan pe controversatul om de afaceri Severin Tcaciuc a fost finalizat recent la Judecătoria Suceava. Este vorba de un dosar înaintat instanţei de judecată în martie 2008 şi care a durat mai bine de cinci ani şi jumătate. Având în vedere timpul lung scurs din momentul comiterii faptelor şi data condamnării, multe dintre infracţiuni s-au prescris.
În cazul lui Severin Tcaciuc procesul a încetat ca urmare a prescripţiei răspunderii penale pentru două infracţiuni de evaziune fiscală, trei infracţiuni de folosire cu rea-credinţă a creditului de care s-a bucurat societatea în scopuri contrare intereselor acesteia, în folosul său propriu şi pentru a favoriza o altă societate în care a avut interese în mod direct, şi câte o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la fals intelectual, uz de fals şi folosire de acte false la autoritatea vamală. Afaceristul a fost găsit vinovat şi condamnat la câte 4, 3 şi respectiv 2 ani de închisoare pentru trei infracţiuni de evaziune fiscală. Pedepsele i-au fost contopite şi va avea de executat pedeapsa cea mai grea, adică 4 ani de închisoare. Soluţia de la Judecătoria Suceava nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţele superioare.
În acelaşi dosar a mai fost judecată şi Aneta Tcaciuc, soţia lui Severin Tcaciuc. Faţă de aceasta s-a încetat procesul penal pentru o infracţiune de evaziune fiscală, pentru două fapte de folosire cu rea-credinţă a creditului de care s-a bucurat societatea în scopuri contrare intereselor acesteia, în folosul său propriu şi pentru a favoriza o altă societate în care a avut interese în mod direct, dar şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Aneta Tcaciuc a fost condamnată însă la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată, faptă comisă în perioada 2001-2002 la SC Truck Trans SRL Bosanci.
Ioan Moroşan şi Coca Magopăţ au scăpat ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii faptei
Ioan Moroşan, contabilul-şef al firmelor lui Severin Tcaciuc, a fost şi el judecat în acest dosar. Magistraţii au constatat că procesul penal faţă de Moroşan a încetat pentru două fapte de evaziune fiscală, dar şi pentru trei infracţiuni de complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului de care s-a bucurat societatea în scopuri contrare intereselor acesteia, în folosul său propriu şi pentru a favoriza o altă societate în care a avut interese în mod direct. Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, o faptă de fals intelectual şi două de uz de fals.
Încetarea procesului ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale s-a constatat şi pentru toate cele şase infracţiuni de care a fost acuzată Angela Coca Magopăţ, fostă angajată a firmelor lui Severin Tcaciuc. Mai exact, aceasta a fost exonerată de răspundere pentru o faptă de evaziune fiscală, trei infracţiuni de complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului de care s-a bucurat societatea în scopuri contrare intereselor acesteia, în folosul său propriu şi pentru a favoriza o altă societate în care a avut interese în mod direct şi două fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Ce sume au de plătit inculpaţii din acest dosar
Interesant este că prejudiciul calculat de procurorii care au întocmit rechizitoriul pentru firmele SC Truck Trans SRL Bosanci, SC Severin SRL Bosanci şi SC Transport Auto Caravan SA Fălticeni practic s-a volatilizat. Potrivit actului de sesizare a instanţei ar fi vorba de 50 de miliarde de lei vechi, bani care nu vor mai fi plătiţi, deoarece acţiunea civilă formulată de statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, a fost respinsă de Judecătoria Suceava. În mod curios, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor nu s-a constituit parte civilă în acest dosar.
Totuşi, magistratul care a analizat acest dosar a decis că inculpaţii au de plătit diferite sume de bani. Severin Tcaciuc are de achitat 38.758 de lei, din care suma de 33.108 lei pentru faza de urmărire penală şi suma de 5.650 de lei pentru faza de judecată, în timp ce Aneta Tcaciuc este bună de plată cu 38.408 lei, din care suma de 33.108 lei pentru faza de urmărire penală şi suma de 5.300 de lei pentru faza de judecată.
Ioan Moroşan are şi el de plătit 37.408 lei, din care suma de 33.108 lei pentru faza de urmărire penală şi 4.300 de lei pentru faza de judecată.
Pentru ce au fost trimişi în judecată
Ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a vizat activitatea infracţională a soţilor Tcaciuc comisă prin firmele acestora, în perioada 1996-decembrie 2002, fiind conexate mai multe dosare.
Potrivit anchetatorilor, cele mai multe dintre infracţiunile soţilor Tcaciuc s-au derulat prin firma SC Truck Trans SRL Bosanci.
Prin intermediul acestei firme, Severin Tcaciuc ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 43 de miliarde de lei vechi.
Printre neregulile descoperite la SC Truck Trans SRL Bosanci, procurorii amintesc şi de o ţeapă de 750 de milioane de lei vechi, prin folosirea mai multor bonuri falsificate de consum de carburanţi.
O altă ţeapă, marca Tcaciuc, dată statului, de data aceasta în valoare de 2,3 miliarde de lei vechi, a fost pusă la cale cu ajutorul mai multor documente falsificate prin care s-a decontat, în perioada 1996-2001, diurna de deplasare în străinătate a personalului societăţii, fără a exista în acest sens documente justificative.
În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate pe cheltuielile SC Truck Trans SRL contravaloarea unor piese de schimb şi diverse reparaţii efectuate în Germania şi în ţară la mijloacele auto ce aparţineau altor societăţi, administrate tot de soţii Tcaciuc, fără ca aceste cheltuieli şi reparaţii să fie susţinute cu documente justificative. Anchetatorii au stabilit că valoarea cheltuielilor înregistrate nu era cea reală.
În perioada august-decembrie 2000, SC Truck Trans SRL a importat 16 autovehicule (din Germania - 14, din care 12 autobuze şi două autoturisme, iar din Olanda - două autospeciale), facturile, contractele vânzare-cumpărare şi cele de leasing fiind întocmite în fals, susţin procurorii, de către Severin Tcaciuc.
Bosânceanul, se subliniază în rechizitoriu, s-a sustras în acest mod de la plata datoriilor vamale, reprezentând taxe vamale, TVA, accize şi comision.
Afacerea „Autogara”
În dosarul trimis Judecătoriei Suceava, procurorii vorbesc şi despre ilegalităţile comise de Severin Tcaciuc după ce a pus mâna pe autogara din Fălticeni.
În anul 2000, controversatul afacerist din Bosanci a cumpărat prin SC Truck Trans SRL autogara SC Caravan Auto SA de la Fălticeni.
Severin Tcaciuc a vândut autobuzele către cei 30 de şoferi care lucrau pe ele, determinându-i să îşi înfiinţeze fiecare asociaţii familiale de transport auto de persoane şi apoi contracte de colaborare între ei şi SC Truck Trans SRL.
Ratele din vânzarea autobuzelor, încasate numerar, nu au fost înregistrate în casă ca bani provenind din vânzări de bunuri, metodă prin care afaceristul s-a sustras de la plata TVA colectată şi a impozitului pe profit.
Evaziune pe spatele handicapaţilor şi al veteranilor de război
Tcaciuc a ţepuit statul şi pe spatele handicapaţilor, al veteranilor de război şi al văduvelor de veterani, pe care AF-urile cu care SC Truck Trans SRL avea contracte de colaborare îi transportau pe baza biletelor de călătorie gratuite, subvenţionate prin Ministerul Transporturilor.
Deşi a primit pentru aceste transporturi peste 16 miliarde de lei vechi, Severin Tcaciuc a făcut în aşa fel încât să mai înşele o dată statul.
Sute de milioane de lei vechi care ar fi trebuit să intre în bugetul statului s-au volatilizat şi prin intermediul agenţiei de voiaj a familiei Tcaciuc, care, susţin procurorii, a funcţionat ilegal în incinta hotelului Bucovina din municipiul Suceava.
Mânăreli cu bilete de intrare la târgul auto de la Cumpărătura
Artificii contabile, făcute tocmai pentru a păcăli statul, au fost descoperite şi în verificările făcute în documentele firmei SC Severin SRL, o altă societate a familiei Tcaciuc.
În perioada 2000-2001, această societate a avut încasări de peste un miliard de lei vechi din vânzarea biletelor de intrare la târgul auto de la Cumpărătura. Totuşi, se precizează în rechizitoriul procurorilor, aceste venituri nu au fost înregistrate în contabilitatea societăţii, nefiind calculate şi virate la bugetul de stat taxele aferente (circa 500 de milioane de lei vechi).
Conturile unor firme preluate de la FPS, golite de soţii Tcaciuc
Procurorii PCA Suceava susţin şi că cei doi soţi şi-au însuşit ilegal, în perioada iunie 2000 – iunie 2001, din casieria SC Bucovina Turism SA Suceava (firmă preluată de la FPS), circa 3,3 miliarde de lei vechi, fără documente legale şi în mod nejustificat.
Această sumă, se precizează în rechizitoriu, „au folosit-o în scopuri contrare intereselor societăţii şi în folosul lor propriu ori pentru a favoriza alte societăţi la care aveau interese directe, aflându-se tot în administrarea lor”.
De asemenea, pentru a obţine un împrumut de 2,5 miliarde de lei vechi, soţii Tcaciuc au girat cu bunurile SC Bucovina Turism, deşi acestea nu erau achitate integral către FPS. Ilegalităţi asemănătoare au fost comise şi printr-o altă firmă a familiei Tcaciuc, SC Transport Auto Severin SA Vatra Dornei, societate preluată tot de la FPS, al cărei acţionar majoritar era Aneta Tcaciuc, administrator fiind soţul ei, Severin Tcaciuc. Acesta din urmă, în perioada septembrie-decembrie 2000, au stabilit anchetatorii, a retras din disponibilul bănesc al firmei aproape 4 miliarde de lei vechi, bani pe care i-a transferat fizic la sediul SC Severin SRL Bosanci.
Severin Tcaciuc, dat din nou în urmărire internaţională
Condamnat în mai multe dosare şi adus cu forţa din Austria în baza unui mandat de extrădare, Severin Tcaciuc a executat o parte din pedeapsă în Penitenciarul Botoşani, de unde a fost eliberat în februarie 2011. La scurt timp, Severin Tcaciuc a plecat din nou în Austria, unde se află şi în acest moment. Între timp, s-au încheiat şi alte procese demarate împotriva sa, una dintre pedepse fiind definitivă. Pentru o condamnare de 2 ani de închisoare, afaceristul sucevean a fost dat din nou în urmărire internaţională. Faptele care i-au adus această nouă condamnare sunt de instigare la evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau creditelor societăţii.
De la avocaţi plătiţi cu miliarde de lei vechi, la avocat din oficiu
Dacă în primele procese pe care le-a avut la Suceava afaceristul Severin Tcaciuc a avut avocaţi de renume, atât de pe plan local, cât şi naţional, în acest dosar el a fost apărat de un avocat din oficiu. Severin Tcaciuc are de achitat 200 de lei faţă de o avocată şi alţi 300 de lei faţă de o altă avocată, în timp ce Aneta Tcaciuc trebuie să achite 300 de lei către o altă avocată desemnată din oficiu.
Acum câţiva ani, Severin Tcaciuc a avut o adevărată dispută cu Mihail Vlasov, fost decan al Baroului de Avocaţi Iaşi, căruia i-a dat 5 miliarde de lei vechi pentru a-l reprezenta în faţa judecătorilor şi procurorilor. În final, cei doi s-au certat, iar Severin Tcaciuc a cerut înapoierea banilor, ceea ce nu s-a mai întâmplat însă niciodată.
(23 ian 2014, 18:47:22
Multumesc.