Un bărbat în vârstă de 46 de ani, proprietarul unui BMW X5, şi un tânăr în vârstă de 24 de ani s-au ales cu dosare penale, ultimul petrecând şi 24 de ore în arest, după ce, rezultă din ancheta poliţiei, au condus pe rând maşina deşi primul era băut, iar al doilea nu are permis.
Complicatul caz a fost sesizat poliţiei în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.30. Gheorghe Schipor, în vârstă de 46 de ani, din Vicovu de Sus, proprietarul maşinii, a reclamat că persoane necunoscute i-au sustras BMW-ul. Autoturismul fusese găsit avariat din jurul orei 22.30, însă proprietarul s-a jurat că nu el a condus. Poliţiştii l-au verificat totuşi cu etilotestul pe Gheorghe Schipor, rezultând o concentraţie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a stabilit ulterior că la momentul accidentului, soldat doar cu pagube materiale, maşina nu a fost condusă de proprietar, ci de un anume Dănuţ Rusu, în vârstă de 24 de ani, din comuna Putna. Acesta din urmă, precizează poliţia, a profitat de starea de ebrietate în care se afla proprietarul autoturismului, i-a sustras cheile şi a condus BMW-ul până când l-a avariat.
Tânărul în vârstă de 24 de ani nu este posesor de permis de conducere, precizează poliţia.
Din ancheta poliţiei rezultă că anterior accidentului la volan s-a aflat şi proprietarul.
Poliţiştii au decis să-l reţină pentru 24 de ore pe tânărul care a condus fără permis şi care este cercetat şi pentru furt. La expirarea ordonanţei de reţinere acesta a fost lăsat în libertate, cu obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
În privinţa proprietarului autoturismului, acesta este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.