O seară de beţie cruntă, cu bere, vodcă şi coniac, s-a terminat extrem de urât, atât pentru o tânără în vârstă de 18 ani, cât şi pentru fiul administratorului restaurantului Farestin, situat în cartierul sucevean Burdujeni.
Fata a ajuns la medicul legist cu semnele „unei agresiuni sexuale”, în timp ce Cristi Ioanei, de 32 de ani, s-a ales mai întâi cu ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar ieri după-amiază a primit şi un mandat de arestare pentru o perioadă de 29 de zile, acuzaţia care i se aduce fiind cea de viol.
Totul a început miercuri seară, în jurul orei 22.00, când Adriana J., de 18 ani, din comuna Udeşti, a mers împreună cu o prietenă şi amicul acesteia la restaurantul Farestin. Aici s-au întâlnit cu Cristi Ioanei, iar modul cum a început totul părea ca fi o seară reuşită.
Cei patru au consumat în total patru litri de bere, un litru de vodcă şi mai multe pahare de coniac, iar băutura în exces avea să-şi spună cuvântul.
„În timp ce consuma băuturi alcoolice, suspectul i-a reproşat victimei că nu conversează cu el, după care a chemat-o într-o încăpere alăturată sub pretextul de a discuta, unde prin ameninţare cu acte de violenţă a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.
Calvarul tinerei a început în jurul orei 2.00 şi s-a terminat abia după aproximativ două ore, perioadă în care a fost abuzată în toate modurile posibile. În mod curios, fata nu a reclamat violul imediat ce a scăpat din mâinile lui Cristi Ioanei, ci abia joi după-amiază, în jurul orei 17.00, după ce în prealabil a trecut şi pe la medicul legist.
„În urma examinării din punct de vedere medico-legal, specialiştii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava au concluzionat că J. Adriana nu prezintă semne de violenţă pe suprafaţa corpului, însă prezintă semnele unei agresiuni sexuale, dacă va fi stabilit prin anchetă”, se mai menţionează în comunicatul IPJ Suceava.
Anchetatorii s-au mişcat rapid în acest caz, iar Cristi Ioanei a fost reţinut joi seară, în jurul orei 22.00. Tânărul a fost prezentat ieri la Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă, după deliberări magistraţii luând decizia să-l trimită după gratii pentru următoarele 29 de zile.
(18 ian 2014, 11:48:32