Un agent de poliţie în vârstă de 29 de ani a fost implicat, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un accident rutier, existând suspiciuni serioase că acesta a condus maşina şi era sub influenţa băuturilor alcoolice. În noaptea de marţi spre miercuri, la 5 minute după miezul nopţii, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a fost sesizat că pe DJ 208A, în apropiere de Vereşti, un autoturism BMW s-a răsturnat în afara drumului. La faţa locului au fost identificaţi proprietarul autoturismului, Cristi Tabarcea, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava, agent în cadrul Postului de Poliţie Dumbrăveni, şi două tinere, una de 19 şi una de 29 de ani, ambele din oraşul Dolhasca, care au fost transportate la Spitalul Judeţean cu ambulanţa, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
gentul a recunoscut că a băut şi a declarat că maşina a fost condusă de un prieten
Agentul de poliţie a declarat verbal că autoturismul său a fost condus de un prieten, întrucât el a consumat alcool, şi a refuzat să sufle în aparatul etilotest. El a acceptat doar să dea probe biologice de sânge la Spitalul Judeţean.
Poliţia precizează că s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a persoanei care a condus autoturismul.
Important de precizat, agentul nu a putut da informaţii credibile despre prietenul care i-ar fi condus maşina. La faţa locului nu au fost identificate decât cele trei persoane, agentul şi cele două tinere.
Agentul Tabarcea şi scandalurile
Agentul de poliţie a fost implicat în ultimii ani în mai multe scandaluri.
În septembrie 2012 a fost acuzat că, împreună cu un alt poliţist, a agresat în sediul Postului de Poliţie Dumbrăveni un bărbat în vârstă de 60 de ani din localitate, suspect în fapte de furt.
Anterior, în luna iulie a aceluiaşi an, agentul Tabarcea a fost acuzat că, împreună cu alţi indivizi, a participat la agresarea unui tânăr din Văratec - Salcea, a cărui maşină a fost blocată în trafic. La vremea respectivă poliţistul s-a apărat şi a declarat că s-a aflat întâmplător în trafic, a oprit să vadă ce se întâmplă şi a căzut nevinovat în acest scandal.
În 2009, acelaşi Cristian Tabarcea a fost victimă într-un grav caz de ultraj.
Conform anchetei de la acea vreme, agentul de poliţie a fost bătut de trei fraţi din localitate, nemulţumiţi că omul legii nu l-a amendat pe un individ cu care ei se certaseră.
El a fost lovit cu pumnii şi picioarele în zona blocurilor din Dumbrăveni, certificatul medical scos ulterior arătând că a suferit leziuni care au necesitat 17-18 zile de îngrijiri medicale.
Din informaţiile pe care le avem, agentul Tabarcea urmează să se transfere cu locul de muncă la Secţia de Poliţie Burdujeni.
(16 ian 2014, 12:38:51