Reprezentanţii a două firme de renume internaţional au ajuns zilele trecute în judeţul Suceava pentru le vorbi legumicultorilor despre ultimele noutăţi apărute pe această piaţă. A fost o discuţie interactivă, oamenii au adresat întrebări, iar specialiştii de la Ghesaf Bucureşti, care în România se ocupă cu comercializarea produselor realizate de firmele Sakata sau Semillas Fito, au venit cu soluţii şi variante pentru legumicultorii prezenţi la întâlnirea organizată la Căminul Cultural din Corocăieşti.
„Am adus nişte seminţe, nişte mostre, din gama noastră superioară, pentru vânătă, tomată, ardei şi varză. Sunt hibrizi consacraţi şi testaţi pe piaţă. Sunt produse care în alte zone au mers foarte bine şi sunt comerciale, au dat randament şi pe producţie, şi pe calitate, dar şi pe gust”, a declarat Teodor Popa, unul dintre inginerii veniţi să discute cu legumicultorii din zona Dumbrăveni-Vereşti.
Localnicii care se ocupă cu cultivarea legumelor au avut întrebări pentru cei doi specialişti, fiind interesaţi nu doar de preţul produselor, ci şi de alte aspecte, cum ar fi ciclul de producţie sau rotaţia culturilor.
„Produsele sunt de cea mai bună calitate, pornind de la turbă, seminţe, îngrăşăminte, folie pentru solar, absolut toate sunt de top”, a arătat Alex Moţ, celălalt reprezentant al firmei Ghesaf.
Întâlnirea de la Corocăieşti a fost posibilă ca urmare a implicării lui Vasile Mătrăşoaia, unul dintre cei mai cunoscuţi legumicultori din Bursuceni - Dumbrăveni. În baza relaţiei pe care o are cu reprezentanţii în România ai firmelor Sakata şi Semillas Fito, Vasile Mătrăşoaia a dorit să vină şi în sprijinul celorlalţi legumicultori din zonă. Iar cum colaborarea cu aceste firme a dat roade, Vasile Mătrăşoaia nu s-a sfiit să laude produsele celor două firme.
„Scopul acţiunii este popularizarea noutăţilor din domeniul legumicol, mai ales că până acum în zona noastră nu a fost nici o firmă atât de importantă ca să le spună oamenilor ce soiuri şi hibrizi noi au apărut pe piaţă. Le recomand să cumpere cu încredere, pentru că iese superproducţie, fără boli, fără nimic, sunt testate în Franţa, în Spania, inclusiv la noi în România”, a arătat Vasile Mătrăşoaia.
La aceeaşi întâlnire de la Corocăieşti a participat şi reprezentantul firmei Urbio, care se ocupă cu comercializarea panourilor solare fotovoltaice pentru energie electrică.
„Prin aceste celule fotovoltaice se poate asigura energia electrică pentru mulgătoare, pentru un televizor, dar şi pentru a putea încărca telefoanele mobile, care sunt necesare oriunde, chiar şi la o stână în vârf de munte”, a precizat Marius Turiceanu, reprezentantul celor de la Urbio.
O investiţie minimă în aceste panouri solare pentru o fermă de legume sau pentru o fermă de animale pleacă de la 1.500 de euro şi depinde de facilităţile pe care doreşte să le aibă beneficiarul.