Amintiri din comunism

Şi totuşi se pare că Marx, Engels, Lenin şi alţi gânditori comunişti au avut în unele probleme dreptate. Noii analişti ai crizei capitalismului spun că totuşi multe elemente ale comunismului vor reveni inevitabil, dacă nu cumva întregul comunism. Creşterea rolului statului a fost subliniată de nimeni altul decât de genialul nostru fost conducător, în opoziţie cu teoria marxistă clasică, care prevedea dispariţia statului în comunism. Marii hoţi bancheri din SUA au făcut pierduţi banii şi statul a dat de la buget sute şi sute de miliarde de dolari băncilor. Criza capitalismului parcă ne duce cu gândul la detestatul nostru comunism, cu planificarea lui centralizată etc. Evident falimentară. Se pare că sistemul comunist-capitalist chinez e o soluţie de viitor, evident, cu reforme politice, deşi înmulţirea oamenilor şi terminarea resurselor ne duce direct la călugărul genial Malthus. Un alt călugăr genial a fost Copernic, la fel şi cehul Mendel, fondatorul teoriei eredităţii.

Am trăit aproape 50 de ani în comunism. Am scris şi voi mai scrie despre comunismul românesc, cu referire mai amplă la oraşul Suceava, unde locuiesc de multă vreme. Primul cititor al „Amintirilor din comunism“ este fiul meu, care mi-a cules manuscrisele. A fost de acord în mare cu mine, nu însă în unele chestiuni de politică internaţională din perioada comunistă, abordate parţial în seria de articole din ziar. Trebuie să mărturisesc un paradox din gândirea mea, din tinereţe până acum. Întâi de toate, din copilărie am avut o mare simpatie pentru poporul rus. Poate pentru că am început cu Gogol, cu Puşkin, încă de pe la 10 ani, chiar acolo, în Costâna, la micul cămin cultural de unde luam cărţile. Apoi, chiar dacă am detestat comunismul sovietic, nu am fost de partea SUA în timpul războiului rece, ci de partea URSS. Nu-mi explic prea bine de ce. Sigur că nu din cauza lui Dostoievski, Tolstoi etc. Chiar şi pe Lenin l-am simpatizat, iar într-o oarecare măsură şi pe Brejnev. Emana forţă şi fermitate, iar occidentalii erau cuprinşi efectiv de frica Armatei Roşii. Repet, am privit din tinereţe comunismul drept o societate absurdă, contrară firii umane. Uneori îmi imaginam că el ar dispărea dacă toţi şefii comunişti adunaţi într-o consfătuire, cum se ţineau pe atunci, ar fi fost pur şi simplu lichidaţi. De cine? Nu prea ştiam. Oricum, nu de occidentali. De cineva din lagărul nostru socialist, probabil. Şi acum am aceeaşi simpatie faţă de fosta Uniune Sovietică, poate pentru că ţinea la respect SUA şi Europa occidentală. O fi o urmare a îndoctrinării mele comuniste? Nici vorbă. Era vorba practic de America Latină, marea mea slăbiciune, cu literatura ea magnifică, comparabilă cu cea rusă. Faptul că SUA şi-au cam bătut joc de ţările din această zonă m-a făcut din tinereţe un adversar al SUA. Fiul meu se miră cum eu am rămas adeptul total al lui Salvador Allende şi mai ales al lui Fidel Castro şi al lui „Che“ Guevara. Orice ar fi făcut Fidel Castro el rămâne definitiv în forul meu afectiv. Sigur că a contat şi faptul că a supravieţuit încercărilor de asasinare aprobate de mulţi preşedinţi americani, între care şi Kennedy, pe care l-am simpatizat şi m-a preocupat moartea lui enigmatică, dar şi Richard Nixon, care mi-a plăcut ca om cu umorile lui. Fidel Castro a fost prieten cu Hemingway, dar mai ales cu genialul Gabriel Garcia Marquez.

Şi totuşi am şi alte idei de „stânga“. Am mai explicat undeva că e vorba poate de acea uitată idee a lui Marx, „conştiinţa de clasă“. M-am născut în timpul războiului, când tata murea la Odessa, în sărăcia şi necazurile satului de atunci. De pe la 9-10 ani am început să nu-i simpatizez pe cei bogaţi. În subconştient am rămas până azi cu acea mentalitate „de clasă“ a lui Marx. Poate că se poate explica şi darwinist. Am mai spus că aş dori ca şi SUA şi Europa occidentală să treacă printr-o revoluţie comunistă, iar averile marilor capitalişti ostracizaţi de propaganda comunistă în copilărie să fie naţionalizate iar ei să fie condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Mai ales că, în prezent, tot ei au provocat criza economică şi monetară mondială. Încep şi eu să mă analizez freudian pentru perioada copilăriei. Sărăcia a fost evidentă, mama văduvă de război cu 2 copii etc. Şi totuşi, având peste 2 ha teren nu era trecută la ţăranii săraci, ci la cei aşa-zis mijlocaşi. De aceea nu puteam primi o bursă pentru a locui la cămin la liceul din Suceava. De aceea nici n-am dat examen. Am ajuns la o şcoală de meserii de câţiva ani, cu cazarea şi mâncarea gratuite. Adevărul e că situaţia mamei, cu cele peste 2 ha de pământ, a dus şi la tăierea pensiei de văduvă de război. Ce i-a spus activistul de la primărie era o minciună, adică că şi-a trimis bărbatul să lupte contra URSS. Dar alte femei, cu mai mulţi copii şi cu pământ mai puţin, au primit tot timpul pensia.

Ioan Pînzar