Un autoturism, un microbuz şi o căruţă au fost implicate într-un accident în lanţ pe raza comunei Panaci. Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.30, pe DJ 174, care traversează comuna Panaci.
Din ancheta poliţiei rezultă că Ionuţ S., în vârstă de 31 de ani, localnic din Panaci, aflat la volanul unui autoturism VW Golf, nu a adaptat viteza la condiţiile de mers, lovind în spate căruţa care se deplasa în faţa sa, condusă de Florin B., în vârstă de 24 de ani, tot din Panaci. În urma coliziunii căruţa a fost aruncată în şanţ, în timp ce autoturismul a fost proiectat cu partea stânga spate în microbuzul VW LT, de transport marfă, condus din sens opus de Gheorghe Ş., în vârstă de 61 de ani, din comuna Şaru Dornei.
În urma accidentului a fost rănit uşor un tânăr în vârstă de 26 de ani, pasager în căruţă.
Poliţia precizează că atelajul hipo nu era semnalizat şi înregistrat la primăria locală.
Cei doi şoferi şi căruţaşul au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.